- Tuesday, 02 July 2024
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 423
În toamna anului trecut, primarul Cristian Gentea anunța un nou proiect foarte important pentru Pitești, cel privind amenajarea unei parcări supraterane ultramoderne pe strada Frasinului din cartierul Trivale. Iar primarul Piteștiului s-a ținut de cuvânt și proiectul avansează cu pași repezi. Pentru viitoarea parcare deja a fost obținută o finanțare nerambursabilă de 7,5 milioane lei direct din bugetul național. În total, valoarea proiectului se va ridică la aproximativ 16 milioane lei.
DALI (Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie) a fost deja aprobată în Consiliul Local Pitești, iar până pe 12 iulie se derulează etapa a 2-a din procedura de informare și consultare a publicului.
Viitoarea parcare supraterană din cartierul Trivale va fi una dintre cele mai moderne din țara noastră și va avea în total 233 de locuri de parcare, dintre care 198 în interior, 50 de locuri de parcare pentru biciclete și patru stații de încărcare pentru mașinile electrice.
Parcarea va avea trei etaje și va fi amplasată pe un teren cu suprafața totală de aproape 5.000 de metri pătrați. Parcarea va avea o înălțime de 12 metri și vor fi prevăzute spații verzi și plantate, pe minimum 25 % din suprafața totală a terenului reglementat.
Cetățenii care doresc să formuleze în scris observații, propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare faţă de acest proiect important, o pot face până pe 12 iulie 2024, la Compartimentul Relații Publice, din incinta Primăriei Pitești, prin e-mail la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., prin fax la nr. 0248 212166 sau prin poștă la adresa: Bulevardul Republicii, nr. 71, Pitești, Argeș.
Popular Articles
- Most read
Publicitate