Am văzut cu toții cum numeroși politicieni, după ce ajung să dețină funcții înalte, își pierd orice urmă de umanitate, politicieni care în campanii electorale și nu numai se ,,îmbracă” cu haina milosteniei, însă după ce ajung acolo unde își doresc uită absolut tot despre menirea noastră pe
- Monday, 13 April 2026
- Written by Andreea Vlad
- Hits: 87



La începutul lunii aprilie, la Drobeta Turnu Severin a avut loc olimpiada națională de matematică pentru gimnaziu. Iar o elevă eminentă din Pitești a reușit o performanță excepțională. Este vorba de Irina Pilipouțanu, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”
Locuitorii din Pitești trebuie să știe că Primăria va fi închisă timp de patru zile, cu ocazia Sărbătorilor Pascale.Instituția a anunțat că în perioada 10 – 13 aprilie 2026 nu se va lucra, urmând ca activitatea să fie reluată abia marți, 14 aprilie.Începând cu această dată, programul revine
Săptămâna trecută, joi, 2 aprilie, primarul municipiului Pitești a organizat o dezbatere cu privire la interzicerea jocurilor de noroc din orașul pe care îl păstorește.O dezbatere firească care să dea posibilitatea tuturor părților să vorbească, să-și susțină punctual de vedere, ca mai apoi
În pragul sfintelor sărbători de Paște, S.Ed.C Mioveni vă urează multă sănătate, speranță și liniște sufletească. Sărbătoarea sfântă a Învierii Mântuitorului să vă umple sufletul de credință, bunătate și pace. Paște fericit alături de cei dragi!
Director, Nicolae Tudose
Podul de peste Râul Doamnei este de ani de zile unul dintre cele mai circulate din județ, zeci de mii de mașini traversându-l zilnic. Și cum în ultima vreme podul s-a deteriorat semnificativ, Primăria Pitești îl va reabilita din nou, lucrările urmând a începe cel târziu în vara acestui
De câteva decenii, peste 1.000 de elevi de la Școala Nicolae Iorga din Piteşti fac Educaţia fizică într-o sală de clasă veche și înghesuită. Compania Naţională de Investiţii a încheiat un contract pentru realizarea unei noi săli de sport în 2020, iar sala, deși trebuia finalizată în 2022, a
Mai sunt doar câteva zile până la începerea Sărbătorilor Pascale, iar toată această perioadă premergătoare Sfintelor Sărbători a fost una intensă pentru Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, perioadă în care s-a asigurat și se asigură până inclusiv sâmbătă, 11 aprilie
Primăria orașului Mioveni aduce la cunoștința cetățenilor că, în perioada Sărbătorilor Pascale, programul de colectare a deșeurilor se va desfășura astfel:11 aprilie 2026Colectarea deșeurilor pe categorii, de la platformele – insule digitalizate, se va realiza în două schimburi, în
În perioada 10-13 aprilie Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL nu desfășoară program de lucru cu publicul, întrucât sunt zile libere legale - Vinerea Mare, respectiv a doua zi de Paște. De asemenea, Bazinul de Înot Mioveni, aflat în administrarea societății noastre, va fi închis și
Primăria Dârmănești anunță că programul de colectare a deșeurilor reciclabile nu va suferi modificări în perioada sărbătorilor pascale. Astfel, ridicarea acestora se va face conform graficului stabilit, în data de 13 aprilie 2026, chiar dacă ziua coincide cu a doua zi de Paște.Autoritățile
Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că, în perioada Sărbătorilor Pascale, programul de funcționare al Pieței Agroalimentare „Dacia” va suferi unele modificări, după cum urmează:Vineri, 10 aprilie – program normal;Sâmbătă, 11 aprilie – program normal;Duminică, 12 aprilie (Paștele)
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a oferit daruri pentru 110 persoane din Mioveni, în cadrul proiectului social-filantropic „Bucuria de a dărui”, intensificat în această perioadă premergătoare Sfintelor Paști. De aceste daruri au beneficiat pacienți ai Spitalului Orășenesc Mioveni, precum și
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești informează pacienții că, în perioada 10 - 13 aprilie 2026, cu ocazia Sărbătorilor Pascale (Vinerea Mare - a doua zi de Paște), se acordă zile libere legale personalului din sistemul medical.În acest context, cabinetele din cadrul Ambulatoriului
Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni anunță că lucrările de modernizare a locului de joacă din centrul civic au fost finalizate, iar începând de azi acesta va fi deschis publicului.Spațiul a beneficiat de o reabilitare completă: toate echipamentele de joacă din cele trei zone au fost
Tinerii din Europa au din nou șansa să exploreze continentul gratuit prin programul DiscoverEU. Cei născuți între 1 iulie 2007 și 30 iunie 2008 pot aplica pentru un permis de călătorie care le permite să viziteze mai multe țări europene fără costuri.Pentru a participa, aceștia trebuie să
Există șanse mari ca, în curând, un nou tip de economisire pentru pensie să fie disponibil în România. Este vorba de un sistem american, care se bazează exclusiv pe investiții la Bursă, cu un control al participantului mult mai amplu decât în cazul actualelor forme de pensie privată. Cu tot cu
Lucrările de montare a plaselor şi barierelor de retenţie pe DN 7 – Valea Oltului vor fi sistate, începând de miercuri după-amiaza, având în vedere valorile de trafic ce se vor înregistra în zonă în perioada sărbătorilor de Paşte, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Companiei Naţionale
Primăria Ștefănești aduce la cunoștința cetățenilor faptul că arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă, conform legislației în vigoare. Astfel de incendii NU sunt doar o problemă de mediu, ci și una de siguranță publică! Conform prevederilor
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, a anunțat miercuri faptul că au fost emise ordinele de începere a lucrărilor pentru construirea a 3 noduri rutiere pe autostrăzile A1, A2 și A3. Potrivit acestuia, lucrările de execuție încep în luna mai.Autoritățile au
