Atunci când ești atașat de locuri de oameni, atunci când pui toată dăruirea și tot profesionalismul în ceea ce faci, rezultanta și rezultatele sunt la superlativ. Iar un exemplu minunat de concret este cel al omului de afaceri muscelean Dorin Mirea, cel care a investit mult sufletește și
- Thursday, 09 April 2026
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 466



Începând din prima parte a secolului al XIX-lea și timp de mai bine de un secol, Bughea de Sus a fost faimoasă în toată țara și nu numai pentru băile termale de aici și pentru beneficiile impresionante pentru sănătate, numeroși oameni vindecându-se, în special de reumatism, după curele făcute
De peste trei decenii, din 1994, motivul obligatoriu de popas pentru toți cei care merg pe Valea Oltului, este la Dedulești, pentru a gusta celebrii mititei de acolo. Iar familia Sibiceanu, cea care deține mai multe restaurante la Dedulești, a câștigat numeroși clienți de-a lungul anilor cu deja
Într-un județ și într-un peisaj economic în care marii retaileri din Franța și Germania sunt prezenți din ce în ce mai mult, cu zeci de supermarketuri, doi oameni de afaceri locali, Liviu Ionică și Ionuț Gligăneanu, au avut curajul de a crea în ultimii 23 de ani două rețele locale de
De ani de zile, vinurile foarte bune produse la crama Marcea de la Ștefănești au devenit un ambasador foarte bun al Argeșului în toată România, fiind apreciate de numeroși clienți.Cosmin Smadu este cel care s-a decis să reînvie tradiţia vinificării la Ştefăneşti acum 15 ani, din pasiune pentru
TBM Grup Pitești este de mai mulți ani una dintre cele mai apreciate companii din Argeș și din țară privind construcția de hale metalice și case pe structuri metalice. Iar profesionalismul înalt și seriozitatea TMB Grup au convins numeroase companii de top la nivel național să îi devină
Județul Argeș, în afară de industria auto, se mai mândrește și cu câțiva producători autohtoni care au devenit adevărate branduri naționale, datorită calității produselor acestora.Mulți dintre acești producători autohtoni ai județului Argeș am putea spune că sunt adevărați ambasadori ai
Oamenii de afaceri Nicolae şi Mariana Movileanu din Mioveni sunt de ani buni doi dintre cei mai apreciaţi și discreți investitori din turismul românesc. Iar profesionalismul și seriozitatea celor doi oameni de afaceri sunt dovedite de faptul că unitățile de cazare pe care le dețin pe litoral
Valcon Roofs SRL este una dintre cele mai mari firme de acoperișuri din România, fiind axată în principal pe realizarea de acoperișuri pentru clădiri de patrimoniu, unde se impune a se executa lucrări cu adevărat de artă.Înființată de soții Maria și Virgil Baciu în urmă cu 24 de ani, firma
Google a anunțat în această săptămână câștigătorii proiectului Recenzia de Aur, recompensând cele mai promițătoare afaceri de pe Google Maps care aparțin domeniului HoReCa, în România. La ediția din acest an au obținut „Recenzia de Aur” 24 de afaceri din România ce au înregistrat pe Google
Înfiinţată în urmă cu 10 ani, Dolo Trans Olimp (DTO), companie argeşeană condusă de antreprenorul Cristian Dolofan, a devenit la ora actuală unul dintre primii transportatori rutieri de pe piaţa din România, conform datelor prezentate de către Ministerul Finanţelor şi jurnaliştii de la Ziarul
Lanţul de bijuterii de lux Teilor, unul dintre cele mai cunoscute branduri ale Argeşului, se va extinde din această toamnă cu un magazin şi în Ungaria. Cel mai cunoscut lanţ de magazine de bijuterii de lux din România, înfiinţat în 1998 de Florin şi Geanina Enache, Teilor are la ora actuală nu
Fondul de investiţii EquiLiant Capital, fondat de fraţii Pavăl, proprietarii Dedeman - cea mai puternică afacere antreprenorială din România -, a preluat un pachet minoritar de acţiuni în reţeaua de clinici stomatologice Clinica Victoria, un business cu prezenţă în Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi
Drim Daniel Distribuţie FMCG, o companie de distribuţie din Pitești, a obţinut anul trecut afaceri de peste 400 milioane lei, în creştere cu circa 5% faţă de anul anterior. Compania a pornit de la un magazin în Pitești iar acum activează în circa 17 judeţe din sudul ţării şi are în plan
Globalworth, proprietarul depozitului unde Dacia are cel mai mare depozit din lume, are în plan extinderea platformei industriale. Astfel, Automobile Dacia, cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, replică modelul industrial al platformei de la Mioveni (Argeş) într-o nouă
Surpriza acestui început de an e făcută de o Dacia 1300 din 1975, în stare impecabilă, care are doar 7.900 kilometri și care se vinde la un preț incredibil, 12.490 de euro, mai ieftină decât un Sandero Stepway de ultimă generație.În esență, Dacia 1300 e un Renault 12 cu modificări minimale
Decizia a fost luată imediat după lockdown, compania stabilind împreună cu acţionarul continuarea acestui proiect în parteneriat cu BMW. Aceasta a fost favorizată de evoluţia mărcii în Bucureşti din acest an, evoluţie care îi face pe cei din cadrul businessului să privească viitorul
Într-un interviu acordat LifeNews.ro, directorul general Automobile Dacia, Christophe Dridi, a spus că uzina din Mioveni „are unul dintre cei mai buni indici de utilizare a capacităţii instalate din întreaga lume”. În acelaşi context, oficialul Dacia a arătat însă că în această perioadă
Compania Clark’s Cider produce anual 60.000 de litri de cidru din peste 120 de tone de mere, pe care le procesează în comuna argeșeană Lereşti şi pe care le cumpără de la micii fermieri din împrejurimi „Dacă eşti producător mic este greu să găseşti distribuitori. Există în România mari
Reprezentanţii grupului Orange, care au evitat constant în ultimii ani să conforme interesul pentru achiziţionarea fostului Romtelecom, se declară acum, odată cu anunţul tranzacţiei, încrezători în perspectivele deschide de acest acord atât pentru grup cât şi pentru economia
