Marius StefanProcuror-șef al DNA Pitești din aprilie 2022, Marius Ștefan a acordat un interviu exclusiv pentru FinanciarPress.ro, interviul pe parcursul căruia a vorbit despre dosarele finalizate anul trecut, despre cele mai complexe dosare instrumentate, cât și despre prejudiciul din dosarele instrumentate.

Unul dintre cei mai apreciați și experimentați procurori din Argeș, Marius Ștefan și-a început cariera în 2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, unde a activat doi ani. Timp de aproape 12 ani, în perioada 2010-aprilie 2022, Marius Ștefan a lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, deținând funcția de prim-procuror în perioada 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2021.

Câte dosare au fost finalizate de către DNA Pitești în 2022?

În anul 2022 au fost soluționate peste 130 de dosare, un număr în creștere cu aproximativ 15-20% față de 2021. În ceea ce privește trimiterile în judecată, ar fi cel mai mare număr din ultimii ani.

Câte dosare ați instrumentat anul trecut?

Au fost în total peste 250 de dosare, cu diferite grade de complexitate.

Care a fost cel mai complex dosar finalizat?

Au fost două dosare mai complexe, ambele pentru abuz în serviciu. În primul dosar a fost trimis în judecată un executor judecătoresc (n.red. - Eugen Damaschin, prejuduciu de peste 1,3 milioane lei) care ar fi săvârșit abuz în serviciu cu ocazia unor dosare de executări silite, sume de bani ridicate de la debitori ce ar fi trebuit remise mai departe creditorilor, însă sumele nu au fost virate creditorilor. Și a mai fost un dosar cu un funcționar public de la Primăria Corbi, unde s-a stabilit că ar fi fost produs un prejudiciu de aproape două milioane lei. Acest dosar a fost finalizat într-un termen rezonabil, în mai puțin de opt luni, în condițiile în care noi am fost sesizați în aprilie 2022. Dosarul privind funcționarul de la Primăria Corbi a avut peste 10 volume de urmărire penală.

La ce valoare se ridică prejudiciul total al dosarelor finalizate de DNA Pitești în anul 2022?
S-a reținut că s-ar fi produs un prejudiciu cumulat de peste 10 milioane lei. Pentru recuperarea acestui prejudiciu, dacă va fi confirmat de către instanțe, s-au luat toate măsurile asiguratorii.
Câte dosare au fost clasate din cauza prescripției?

A fost un singur dosar clasat ca urmare a prescripției răspunderii penale. Aici trebuie spus că fapta era prescrisă încă de la sesizarea organelor de urmărire penală. Dosarul a venit la finalul anului 2021 la DNA Pitești.

Cum stați în ceea ce privește sesizările primite anul trecut de la instituțiile abilitate din Argeș?

Anul trecut s-a remarcat o creștere a sesizărilor. Și mă refer aici și la persoane fizice, la instituții publice și la alte entități cu atribuții în combaterea corupției. Faptul că este o creștere a sesizărilor ne creează un sentiment de încredere, că oamenii încep să vadă în DNA – Serviciul Teritorial Pitești o instituție ce corespunde exigențelor Direcției Naționale Anticorupție. Oamenii încep să capete încredere.

Câte dosare mai vechi de cinci ani aveți în lucru la DNA Pitești?

Sunt trei dosare. Unul a fost înregistrat în 2018, altul în 2020 și al ultimul în 2022. La dosarele mai vechi de cinci ani se ia întotdeauna în considerare data sesizării primului organ de urmărire penală, fără a avea relevanță în mod necesar momentul în care este înregistrat la Direcția Națională Anticorupție.

Infracțiunile de mediu au fost o constantă în Argeș în ultimii 10 ani, cu zeci de mii de copaci tăiați ilegal. Când erați prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, ați instrumentat și finalizat cunoscutul dosar ”Cheresteaua”. Poate face DNA Pitești și legat de infracțiunile silvice de proporții?

Infracțiunile de mediu privite în mod singular nu sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție. Dar ele devin de competența DNA în momentul în care sunt conexe cu alte infracțiuni , de corupție sau asimilate celor de corupție. În situația în care ar fi săvârșite atât infracțiuni de mediu, cât și infracțiuni de corupție putem avea competențe.

Cu privire la dosarul ”Cheresteaua”, a fost o provocare deoarece a presupus și o metodă oarecum inedită de cercetare la fața locului, în condițiile în care defrișările se refereau la 400 de hectare de păduri defrișate. A fost cumva un dosar în care a fost cumva un pionierat la nivelul organelor de urmărire penală. A fost ceva fără precedent, cu zeci de mii de arbori tăiați. S-a făcut o expertiză silvică, pentru a se stabili valoarea masei lemnoase.

Cea mai mare provocare a fost efectuarea expertizei silvice. Au fost experți care s-au retras. Expertiza silvică a durat aproximativ patru ani în primul dosar ”Cheresteaua”. Și mai este o problemă: cercetarea la fața locului, aproape de golul alpin, nu se poate face decât în anumite perioade ale anului. Dintr-un an calendaristic, ai maximum șase luni în care poți face cercetare la fața locului. Iar această cercetare presupune dislocarea de polițiști, jandarmi, specialiști silvici, plus părțile. A fost o muncă foarte complexă. Este important că s-au făcut și acele sechestre și confiscări. Pentru că nu este importantă doar condamnarea, ci și recuperarea prejudiciului.

Cum stați în ceea ce privește schema de personal și încărcătura de dosare per procuror la DNA Pitești?

În ultimii ani ne-am confruntat cu o lipsă acută de personal. În momentul de față, schema de personal este de un procuror cu funcție de conducere și patru procurori cu funcție de execuție. Doi dintre cei patru procurori cu funcție de execuție sunt cu delegație. Însă sper că în acest an se va ocupa complet schema de personal. Pentru că este foarte importantă și pentru continuitatea urmăririi penale.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.