primar calinesti

În vara anului trecut, făcea ocolul României cazul lui Ion Georgescu, primarul de la Călinești acuzat că a cerut favoruri sexuale unei angajate pentru a o muta în altă funcție. Primarul a fost exclus din PSD și ulterior trimis în judecată, procesul urmând a începe în primăvara acestui an la Judecătoria Topoloveni.

Însă primarul Mihai Georgescu și consilierii locali din Călinești continuă neregulile.

În primăvara anului trecut, în martie 2022, în Consiliul Local Călinești a fost votată și aprobată nelegal intenția de cumpărare a unei vile, a unui restaurant și a unui bar, plus câteva terenuri, de la firma Retana&Gomez, ce avea datorii de peste 450.000 lei la bugetul local. Iar suma pentru care s-a căzut de acord e una halucinantă: peste un milion lei. Ulterior, în ședințe de Consiliu Local din mai și august 2022, consilierii locali au votat cumpărarea respectivelor imobile de la patronul spaniol al firmei pentru suma de 1,094 milioane lei, iar din sumă s-a scăzut datoria de 450.000 lei. Concret, Primăria Călinești a plătit din bani publici peste 600.000 de lei pentru vilă, restaurant și bar, plus câteva terenuri, fără să respecte prevederile Legii 98/2016 legat de achizițiile publice. Iar legea spune clar că în cazul achizițiilor publice de peste 9.000 lei, trebuie organizate licitații prin SEAP. Iar Primăria Călinești a făcut achizițiile direct de la patronul spaniol, fără a face vreo licitație. Drept urmare, Prefectura Argeș a atacat la Tribunalul Argeș hotărârea de Consiliu Local, câștigând în primă instanță în decembrie 2022.

Ilegalitățile privind aceste achiziții de la Primăria Călinești au continuat în noiembrie 2022, când consilierii locali au votat fără probleme ca vila, restaurantul și barul să fie trecute în patrimoniul Edil Pub CL, societate recent înființată în subordinea Consiliului Local. Asta deși hotărârea prin care fuseseră cumpărate este atacată în instanță și până la soluționarea cauzei, actul atacat este suspendat de drept. Drept urmare, Prefectura a atacat în instanță și hotărârea emisă în noiembrie 2022.

Am solicitat un punct de vedere și primarului Mihai Georgescu legat de halucinantele cheltuieli din bani publici, însă acesta nu a răspuns la mesajele trimise pe Facebook și WhatsApp.

Mai trebuie spus că între 2011-2013, actualul primar Mihai Georgescu a petrecut aproape doi ani în închisoare pentru evaziune fiscală.

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.