- Wednesday, 14 April 2021
- Written by Lucian Gherguș
- Hits: 1568
Deși ocupă funcția de prefect al județului Argeș de doar o lună și jumătate, Emilia Mateescu a luat deja câteva decizii importante pentru eficientizarea activității Prefecturii Argeș, decizii ce le dau mari bătăi de cap funcționarilor din Prefectură, mai ales celor aflați în zona de confort de care se bucură angajații de la stat.
Ca și în alte instituții, și la Prefectura Argeș existau persoane care cu adevărat munceau și persoane care trăgeau chiulul, cum s-ar spune.
Un exemplu în acest sens fiind compartimentele de Resurse Umane și Contabilitate din cadrul Prefecturii Argeș, unde compartimentul de Resurse Umane avea doar un angajat și acela fiind de profesie jurist, pe când compartimentul Contabilitate avea mai mulți angajați.
Așa se face că după ce a analizat situația, Emilia Mateescu, la scurt timp după ce a fost investită în funcția de prefect, a luat decizia de a muta persoana care se ocupa de compartimentul Resurse Umane la compartimentul Juridic, având în vedere că acea persoană avea și studiile necesare acestui compartiment.
„Am căutat să eficientizez activitatea Prefecturii Argeș. Am analizat fiecare angajat, am discutat cu ei, i-am analizat care și unde ar putea să fie mai productivi și am mers cu ei pe organigramă, unde era nevoie mai mare. Este o treabă doar de management.
De exemplu, am mutat de la contabilitate la resurse umane. Când am hotărât mutarea de la contabilitate la resurse umane erau compartimente diferite. Între timp s-au modificat organigramele de la prefecturi printr-o Hotărâre de Guvern ce presupune comasarea serviciilor de contabilitate și resurse umane. Însă eu deja făcusem mutarea fără să știu că urmează să fie același compartiment. Asta pentru că erau mai multe persoane la contabilitate, iar la resurse umane era doar un jurist de care aveam foarte mare nevoie la compartimentul juridic. Noi la Prefectură suferim de lipsă de juriști. Adică suntem o instituție care se ocupă cu Dreptul și din păcate avem doar 7 – 8 juriști toți, iar restul au alte studii și unii dintre ei refuză să citească și legea, ceea ce în opinia mea este contraproductiv”, ne-a declarat Emilia Mateescu, prefectul județului Argeș.
# Serviciul Permise și Înmatriculări Argeș, următorul pe lista Emiliei Mateescu privind eficientizarea activității
Un alt compartiment intrat în atenția prefectului Emilia Mateescu este Serviciul Permise și Înmatriculări unde programările la proba practică a examenului de obținere a permisului auto se fac și la 3 – 4 luni de la data depunerii dosarului.
Astfel, cei mau mulți dintre candidați, dacă pică proba practică a acestui examen de 2 sau 3 ori, se văd nevoiți să repete școala de șoferi pentru că aceasta are valabilitate doar un an. Unde mai punem că și gradul de promovabilitate a acestui examen este printre cel mai scăzut la nivel național.
„Acum am în plan, tot așa, niște mutări pe perioadă determinată pentru că mai avem niște servicii în subordine unde suferim foarte tare de personal și altfel nu se pot debloca anumite situații. Mai exact este vorba de Serviciul de Permise Auto, unde avem niște termene foarte mari la proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto. Această situație nu o putem rezolva numai dacă suplimentăm schema de personal. Așadar, urmează să mai fac niște modificări. În acest sens vom lua persoane de la Poliție, însă vor trebui să mai facă niște cursuri pentru a lua atestatul de evaluatori. Vreau să eficientizez activitatea Prefecturii. Voi continua în ritmul acesta pentru că altfel nu putem să fim productivi”, a conchis Emilia Mateescu, prefectul județului Argeș.
Popular Articles
- Most read
Publicitate