Onco-1.jpeg

Pe poarta fostului sediu al Secției de Oncologie a Spitalului Județean, aflat pe strada Victoriei în apropierea Poliției Județene, a apărut un anunț care, deși jignește grav Limba Română, ar trebui să fie îngrijorător dacă ar fi adevărat. Mai exact, se anunță că în incinta respectivă și, implicit, în zonă este pericol de radiații. O primă reacție a celor care, trecând prin zonă, citesc anunțul este să-l considere real, dat fiind că aici s-au făcut ani de zile proceduri de radioterapie și chimioterapie pentru bolnavii de cancer.

Onco-3.jpeg

Normal ar fi fost ca respectiva atenționare să fie însoțită și de copia unui certificat oficial, emis de o instituție abilitată, care să ateste o eventuală contaminare a zonei. Cu atât mai mult cu cât în vecinătate sunt mai multe instituții publice și private cu sute de angajați, dar și case de locuit. Mai există și varianta ca proprietarul sau administratorul clădirilor, foste monumente istorice ajunse în paragină, să fi pus acel anunț pentru a alunga oamenii străzii care-și făcuseră adăpost în ele ori trecătorii care obișnuiau să-și rezolve necesitățile fiziologice în curtea plină de buruieni a acestora.

Clădiri de patrimoniu declasate din lista monumentelor istorice

 

Onco-2.jpeg

Retrocedate în anul 2006 urmașilor foștilor proprietari, clădirile de pe strada Victoriei 33 au fost imediat vândute de aceștia omului de afaceri piteștean Corin Boian. O perioadă afaceristul a păstrat aceeași utilitate pentru acestea, Oncologia funcționând în continuare în aceste spații ca și chiriaș. Ulterior, Spitalul Județean și-a mutat secția, iar clădirile și terenul aferent au fost lăsate în paragină intrând într-o stare de degradare continuă și accelerată. O rețetă deja împământenită în România pentru a se putea la un moment dat să se solicite declasarea unor imobile de pe Lista Monumentelor Istorice (LIM) în vederea valorificării imobiliare a terenului aferent acestora. Spunem asta pentru că și clădirile de care vorbim se aflau în momentul retrocedării și al vânzării lor pe această listă. Sediul fostei Secții de Oncologie a fost declasat prin ordin de ministru, în urma unei expertize prezentată Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (CNMI), și nu mai figurează în LMI din 2015. „E drept că urmăresc să dau o utilitate acelui teren și mă refer doar la teren, clădirile de acolo nu mai merită să fie reabilitate.”, a declarat proprietarul Corin Boian pentru Financiarpress în septembrie anul acesta.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.