radulescuProcurorii DNA au dispus miercuri 16 decembrie începerea urmăririi penale faţă de Cătălin Rădulescu, fost deputat PSD de Argeş, suspectat că ar fi obţinut ilegal certificatul de revoluţionar. Alături de Deputatul Mitralieră mai sunt urmărite penale încă trei persoane.

 

Conform procurorilor, Cătălin Rădulescu este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite şi fals în declarații în formă continuată.

 

Alături de acesta mai sunt urmăriţi penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite fostul secretar de stat Adrian Sandală, la data faptelor, în 2016, președinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, precum şi Corina Tănase şi Valentina Cechi, care acum patru ani făceau parte din Comisia pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant,

 

După cum precizează procurorii anticorupţie, suspecții Sanda Adrian, Tănase Corina Denisa și Cechi Cristina Valentina, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, ar fi acordat, în cursul anului 2016, titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” deputatului Cătălin Rădulescu, „deși acesta nu îndeplinea una dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv pe aceea de a fi desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până în data de 22 decembrie 1989, ora 12:10 – ora fugii dictatorului Nicolae Ceaușescu”.

 

Concret, membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de către Cătălin Rădulescu și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declarații (din 2015 și 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea cu privire la activitatea sa revoluționară în orașele Timișoara și București în perioada 16-21 decembrie 1989. „Declarațiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că suspectul a desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București”, spun procurorii DNA.

 

Urmare a acestor demersuri, lui Cătălin Rădulescu i-a fost acordat, prin decret prezidențial, titlul de „Luptător cu Rol Determinant”, cu consecința obținerii în mod necuvenit de către acesta a unei indemnizații de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar începând cu data de 01.01.2015, în total 143.420 lei.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.