- Tuesday, 24 November 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 1238
Societatea Naţională Nuclearelectrica, care include și FCN Pitești, a anunţat azi că mandatul de membru al Consiliului de Administraţie deţinut de Cristian Gentea a încetat, în condiţiile în care acesta a fost ales primar al municipiului Piteşti.
„Notificarea domnului Cristian Gentea privind incetarea de drept a contractului de mandat deriva din prevederile art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor coroborate cu prevederile art. 13.1 lit. g) din contractul de mandat incheiat cu SNN si anume, contractul inceteaza prin interventia unui caz de incompatibilitate sau a unei interdictii prevazute de lege, intrucat domnul Cristian Gentea detine incepand cu data de 19.11.2020 functia de primar al Municipiului Pitesti, functie care este incompatibila cu exercitarea mandatului de membru in Consiliul de Administratie al SNN”, se arată în anunţul publicat la Bursa de Valori București.
Cristian Gentea a fost numit in functia de membru in Consiliul de Administratie al SNN în septembrie 2018, pentru un mandat de 4 ani. El este din 2012 şi director adjunct al departamentului Securitate Nucleară, Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti.
Nuclearelectrica este controlată în proporţie de 82,5% de statul român prin Ministerul Energiei, Economiei şi Mediului de Afaceri.
Popular Articles
- Most read
Publicitate