colonia_ach.jpg

 

Deși suntem în suntem în Secolul XXI, iată că încă mai găsim zone din municipii reședință de județ fără rețea de canalizare. O astfel de zonă întâlnim chiar în municipiul Pitești, unde 150 de familii au fost condamnate să trăiască în condiții precare. Este vorba despre zona ACH unde nu există nici măcar rețea de canalizare. Lucrul acesta a fost făcut public chiar de către noul primar al Piteștiului, Cristian Gentea, care ieri și-a depus jurământul. Gentea spune că această zonă a fost neglijată foarte mulți ani, însă promite că lucrurile se vor îndrepta și zona ACH va fi ca un cartier al Piteștiului.

Privind introducerea rețelei de canalizare, Cristian Gentea s-a interesat la Apă Canal 2000 SA dacă proiectul pe fonduri europene în valoare de 165 de milioane de euro ce urmează a fi implementat de către societatea amintită cuprinde și această zonă. Însă, reprezentanții Apă Canal i-au spus că nu este prinsă în proiect, fapt ce denotă o neglijență sau rea voință din partea conducerii acestei societăți a Consiliului Local Pitești.

Sigur, se poate spune că și foștii primari sunt de vină în aceeași măsură, însă ca director de societate să știi că nu ai acoperire integrală în Pitești privind aceste utilități, de apă și canalizare, spune multe despre interesul acestuia pentru cetățeni, care se pare că duce spre zero.

Mai grav este însă că această zonă despre care am făcut vorbire nu a fost prinsă pentru introducerea rețelei de canalizare nici pe proiectul european ce urmează să fie implementat de Apă Canal 2000, proiect accesat nu datorită actualei conduceri, ci datorită fostului director Gelu Mujea, care a lăsat o moștenire serioasă de proiecte cu finanțare externă.

# Cristian Gentea: „Am constatat cu stupoare că în acel proiect pe POIM de care vă vorbeam, de 165 de milioane de euro, nu este trecută și această zonă”

Cristian_Gentea_APA_CANAL.jpg

Astfel, Cristian Gentea le-a solicitat celor de la Apă Canal 2000 ca anul viitor să prindă în bugetul propriu această investiție de introducere a rețelei de canalizare în zona ACH.

„Spuneam de această zonă că nu are canalizare. Am mers la Apă Canal, am discutat cu directorul Marinescu și am constatat cu stupoare că în acel proiect pe POIM de care vă vorbeam de 165 de milioane de euro nu este trecută și această zonă”, spune Cristian Gentea, noul primar al Piteștiului, care promite că anul viitor vor începe lucrările de introducere a rețelei de canalizare în această zonă.

De altfel, „interesul” pentru bunăstarea cetățenilor al actualei conduceri a Apă Canal 2000 S.A. reiese și din profiturile uriașe pe care le înregistrează anual această societate de utilitate publică, asta în timp ce piteștenii se plâng fie de lipsa utilităților, după cum se observă, fie de proastele servicii oferite de această societate.

Trebuie spus că deși presa a atras atenția în nenumărate rânduri despre profiturile uriașe ale Apă Canal 2000, profituri ce au ajuns chiar și până la 150 miliarde lei vechi, această societate continuă să înregistreze profituri enorm de mari.

De exemplu, anul trecut Apă Canal 2000 SA a înregistrat un profit de aproape 60 de miliarde lei vechi, deși se spunea că  se vor face  multe investiții, însă acestea se pare că întârzie să apară.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.