- Friday, 18 September 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 3196
Aflat în zona centrală a Piteștiului, pe Strada Victoriei, ansamblul de clădiri care a adăpostit Secția de Oncologie a Spitalului Județean, clădiri de patrimoniu până în urmă cu câțiva ani, se află din păcate la un pas de demolare. Mai dispare astfel un colț din Piteștiul de altădată și așa grav afectat de politicile urbanistice ale edililor locali, atât ale comuniștilor, cât și ale celor din administrațiile de după 1989. Politici îndreptate parcă intenționat împotriva salvării patrimoniului, tot mai redus, care mai amintește Piteștiul vechi și Piteștiul interbelic. La bursa zvonurilor de pe piața imobiliară demolarea clădirilor de la Oncologie este dată ca sigură în scurt timp pentru a face loc unui centru comercial, cel mai probabil un magazin Lidl.
Retrocedate și vândute în 2006
Retrocedate în anul 2006 urmașilor foștilor proprietari, clădirile de pe strada Victoriei 33 au fost imediat vândute de aceștia omului de afaceri piteștean Corin Boian. O perioadă afaceristul a păstrat aceeași utilitate pentru acestea, Oncologia funcționând în continuare în aceste spații ca și chiriaș. Ulterior, Spitalul Județean și-a mutat secția, iar clădirile și terenul aferent au fost lăsate în paragină intrând într-o stare de degradare continuă și accelerată. O rețetă deja împământenită în România pentru a se putea la un moment dat să se solicite declasarea unor imobile de pe Lista Monumentelor Istorice (LIM) în vederea valorificării imobiliare a terenului aferent acestora. Spunem asta pentru că și clădirile de care vorbim se aflau în momentul retrocedării și al vânzării lor pe această listă.
Declasare în 2015 de pe Lista Monumentelor Istorice
Contactat de Financiarpress în legătură cu situația ansamblului imobiliar de pe Victoriei, Cristian Cocea, șeful Direcției pentru Cultură Argeș ne-a declarat: „Clădirea fostei Secții de Oncologie a fost declasată prin ordin de ministru, în urma unei expertize prezentată Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (CNMI), și nu mai figurează în LMI din 2015. Pentru magazin, va fi, probabil, nevoie de aviz, dacă e în situl urban. Până acum nu s-a cerut. Proprietarul este cel care solicită declasarea unei clădiri, dar evaluarea e făcută de un arhitect expert, acreditat de Ministerul Culturii, iar expertiza sa e prezentată Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. Există criterii de evaluare, printre care și gradul de degradare, intervențiile făcute în timp. Îmi amintesc că Oncologia nu mai avea nici un element arhitectural original - pe interior era plină de faianță de spital.” Poate că din punctul de vedere al instituțiilor abilitate declasarea acestora se justifica, punându-li-se în față niște imobile deja părăginite, dar amintim că în țară sunt numeroase exemple de clădiri mult mai degradate ai căror proprietari au investit – foarte mult, e adevărat – în refacerea acestora și readucerea lor la stadiul inițial. În cazul de față s-a preferat degradarea, paragina în vederea valorificării imobiliare a terenului.
Corin Boian: „Sunt doar discuții, clădirile nu mai merită să fie reabilitate”
Am discutat și cu omul de afaceri Corin Boian, cel care a cumpărat amplasamentul și clădirile de pe Strada Victoriei cu mai mulți ani în urmă. Fără a fi vehement în răspunsul său, afaceristul nu a confirmat varianta ridicării unui magazin Lidl pe terenul său, dar a lăsat de înțeles că soarta clădirilor este pecetluită. „Nu e nimic concret cu cei de la Lidl, sunt doar frământări, discuții, intenții, dar nimic concretizat. Știți cum e, intenții are toată lumea, pănâ la fapte mai e însă. E drept că urmăresc să dau o utilitate acelui teren și mă refer doar la teren, clădirile de acolo nu mai merită să fie reabilitate.”, a declarat sec Corin Boian pentru Financiarpress.
Popular Articles
- Most read
Publicitate