dacia-gama.jpgÎnmatriculările de autoturisme noi au crescut în luna mai cu 14,6%, comparativ cu anul trecut, ajungând la un volum foarte mare, de 15.643 de unități, un record al ultimului an.

În total, pe primele patru luni, datele publicate de ACAROM arată că s-au înmatriculat 61.147 autoturisme, cu 1,1% în plus față de perioada similară din 2023. Pe ansamblul pieței auto, înmatriculările din luna mai s-au ridicat la 21.283 de vehicule, cu 13,6% mai multe decât în urmă cu un an, din acest total piața de vehicule comerciale ușoare fiind de 1.498 unități, cu 24,2% în plus față de anul trecut, în luna mai.

Cele mai vândute mărci, în luna mai, au fost Dacia, cu 5.522 unități, în creștere mare, +30,5%, față de anul trecut, fiind evidentă influența Programului Rabla, urmată de Renault, care revine pe locul doi în vânzările de autoturisme, respectiv primul loc între mărcile de import, cu 1425 unități și o creștere și mai mare, de 34,4%, iar pe locul al treilea, Toyota, cu 16,5% avans, față de anul trecut, și un volum de 1148 unități.

Pe locurile următoare s-au clasat Skoda, 1105 unități, Hyundai, 828 unități (singura marcă în scădere din top 10), Ford, 818 unități. În clasamentul celor mai vândute modele, Dacia Duster este vedeta, nu doar pentru că se află pe primul loc, ci pentru că are aproape o dublare a vânzărilor. Este vorba despre Duster 2, care este la finalul vieții și a livrat în mai ultimele modele fabricate.

În total, 1971 de unități au fost înmatriculate, un adevărat record. Logan s-a clasat doar pe locul al doilea, cu 1.656 unități, în creștere cu 25,4%, iar Sandero pe locul trei, cu 1165 unități (creștere 38,2%). Vedetă a fost și Ford Puma, SUV-ul produs la Craiova, care s-a livrat într-un volum foarte mare, 545 unități, de patru ori mai multe decât în urmă cu un an. Pe locurile următoare s-au clasat Skoda Octavia, 445 unități, Renault Clio, 425 unități, Dacia Spring, în cădere mare față de anul trecut (-46%), cu 370 unități, Jogger, 360 unități, Megane și Vitara.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.