etilotest2.jpgȘoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan pot rămâne până la 10 ani fără permis auto, conform unei legi adoptate marți de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. De asemenea, pentru acești șoferi instanțele nu vor mai putea dispune amânarea executării pedepsei. Proiectul a fost inițiat după accidentul de la 2 Mai, în care doi tineri și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un șofer aflat sub influența drogurilor.

Prevederile esențiale ale proiectului constau în câteva modificări aduse Codului Penal:

Articolul 66 din Cod este modificat astfel încât pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi să ajungă până la 10 ani pentru cazurile în care instanța dispune interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule. Pentru toate celelalte infracțiuni, interzicerea exercitării unor drepturi nu poate depăși 5 ani.

Articolul 83 este completat cu încă un alineat care prevede că, pentru infracțiunile de conducere fără permis sau sub influența alcoolului sau a altor substanțe, instanțele nu vor mai putea dispune amânarea executării pedepsei. Potrivit legislației penale, amânarea se dispune pentru condamnările care nu depășesc 2 ani de închisoare, pentru persoane care nu au mai fost condamnate penal și care își dau acordul pentru muncă în folosul comunității. Termenul de supraveghere este de 2 ani, astfel că amânarea pedepsei este o procedură chiar mai favorabilă condamnatului decât suspendarea, care are condiții mult mai restrictive și termene mai lungi de supraveghere.

Alte modificări vizează actul normativ prin care este combătut consumul noilor substanțe psihoactive (NSP), așa-numitele „etnobotanice”, anume Legea 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Astfel, sunt introduse pedepse clare pentru o serie de fapte care nu erau prevăzute în Legea 194/2011. Anume, punerea la dispoziție a unui imobil pentru consumul de „substanțe suceptibile de a avea efecte psihoactive” sau tolerarea consumului într-un imobil, indiferent dacă este vorba de proprietar sau chiriaș, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Aceeași pedeapsă va fi aplicată și pentru „administrarea sau remiterea, fără rețetă medicală, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive”.

Legea va merge acum la promulgare la președintele Iohannis.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.