alina

Prezentă la Pitești, Alina Gorghiu – ministra Justiției și președintele PNL Argeș, a venit cu noutăți importante legate de proiectul de lege prin care fugarii vor plăti cheltuielile cu aducerea lor în ţară.

Proiectul de lege este deja în consultare publică și cel mai probabil va deveni lege în cursul acestui an.

”Este un proiect pe care şi ministerul Justiţiei îl doreşte foarte mult, şi eu personal am insistat foarte mult în elaborarea acestui proiect, iar Guvernul a făcut o cauză din aducerea în ţară a fugarilor. Elementul de noutate este că din momentul în care legea va fi adoptată, fugarul va suporta costurile aducerii sale în ţară. Strategia pe care am avut o în vedere este aceea ca în anul 2024 statul român să meargă mai mult pe prevenţie, să găsească acele pârghii legislative astfel încât fenomenul fugarilor să fie diminuat şi sperăm ca într-o bună zi să fie blocat”, a declarat Alina Gorghiu.

Pentru prima oară după mai mult timp, anul trecut s-a înregistrat o foarte ușoară scădere a numărului de persoane față de care a fost dispusă urmărirea internațională. Astfel, în 2023 au fost 1530 de persoane, în timp ce în 2022 au fost 1574 de persoane. Spre comparație, în 2020 au fost înregistrați 1.260 fugari.

”Numai anul trecut, statul român a cheltuit ca să aducă înapoi fugari o sumă peste 10 milioane de lei. Este mult, raportat la faptul că acea persoană a decis să nu execute pedeapsa în România. Mi se pare incorect ca statul român să suporte şi costurile aducerii lui în ţară. Pentru un fugar adus pe cale terestră, dintr-o ţară vecină, costurile sunt mai mici, pentru fugarii pe care i-am adus din Madagascar costurile au fost foarte mari. Proiectul de lege vizează cele două situaţii, astfel că, pentru fugarii care se sustrag în cursul urmăririi penale şi a judecăţii, cheltuielile cu aducerea în ţară vor fi adăugate celolalte cheltuieli legate de proces, costuri legate de expertiză, onorariul de avocat iar în cazul celor care fug după ce li s-a dat pedeapsa, cheltuielile cu aducerea lor păot fi recuperate printr-o cale separată, pe cale civilă”, a mai spus Alina Gorghiu.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.