- Wednesday, 18 October 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 482
Tinerii fermieri vor putea cere, în curând, un sprijin financiar de 70.000 de euro, conform unui program ale cărui reguli au fost definitivate recent de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Înscrierile sunt estimate să înceapă spre finalul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie.
AFIR a publicat ghidul final pentru programul „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, după ce acesta a stat în dezbatere publică acum câteva luni. Iar potrivit calendarului estimativ al AFIR, înscrierile în program vor începe cândva în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2023.
Ajutorul nerambursabil este de 70.000 de euro și se acordă, pentru o perioadă (de principiu) de maximum trei ani, în două etape:
75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare;
25% din cuantumul sprijinului se acordă în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși (de principiu) trei ani de la semnarea contractului de finanțare.
Banii pot fi ceruți de tinerii care doresc să înceapă o activitate agricolă, în baza cererii de finanțare care se va depune online, prin intermediul site-ului AFIR, și a documentației aferente (plan de afaceri etc.). Cei care vor primi ajutorul vor fi aleși în funcție de punctajul obținut la înscriere.
Mai precis, solicitanți eligibili sunt:
persoanele fizice înregistrate și autorizate, în baza OUG 44/2008, ca persoane fizice autorizate, titulari de întreprinderi individuale sau titulari de întreprinderi familiale;
persoanele juridice unde tinerii fermieri se instalează și exercită un control efectiv asupra luării deciziilor referitoare la exploatația agricolă respectivă (fie din postura de asociat unic și administrator de SRL, fie din postura de asociat majoritar și administrator de SRL).
Pentru că programul se adresează tinerilor fermieri, aplicanții trebuie să aibă vârsta între 18 ani împliniți și 40 de ani (eligibilitatea este valabilă până cel târziu cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 41 de ani). De asemenea, solicitanții trebuie să aibă absolvite cel puțin opt clase și să dețină competențe în domeniul agricol (programe de inițiere sau experiență practică).
Popular Articles
- Most read