- Friday, 14 July 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 456
Astăzi, 14 iulie a.c., cel de-al doilea contingent format din 40 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin activități de monitorizare a zonelor cu risc de incendiu din Estul Atenei.
Primul contingent, care însumează tot 40 de pompieri, se va întoarce în țară după ce va preda colegilor din cel de-al doilea schimb cele opt autospeciale dislocate pe teritoriul elen (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, 1 cisternă, 1 autospecială de stingere de capacitate mare 10.000 l, 1 microbuz, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă), astfel încât să fie asigurată continuitatea acțiunilor în cazul producerii unor situații care necesită intervenția echipajelor noastre.
În ultimele 15 zile, cei 40 de pompieri aflați în Grecia s-au familiarizat cu terenul și condițiile specifice intervențiilor, efectuând patrule în zonele cu risc de incendiu. Aceste activități au consolidat capacitățile noastre de reacție și pregătire în cazul producerii unor situații de urgență, care pot pune în pericol viața și bunurile comunității. În paralel, colegii noștri au desfășurat sesiuni de antrenament și pregătire alături de echipele elene, punând în valoare aspectele esențiale ale unei intervenții rapide și eficiente în cazul incendiilor.
"Suntem bucuroși să anunțăm că, datorită colaborării strânse cu autoritățile elene, în perioada misiunii noastre de sprijin nu au fost înregistrate incendii de amploare în zonele din Estul Atenei. Aceasta demonstrează competența și eficiența programului de prepoziționare de a preveni și gestiona situațiile de urgență, asigurând siguranța comunităților.
Suntem mândri de profesionalismul și dedicarea pompierilor noștri care au participat la această misiune. Ei au reprezentat cu demnitate țara noastră și au demonstrat solidaritatea și sprijinul nostru față de autoritățile elene.
Continuăm să rămânem vigilenți și pregătiți să intervenim în orice situație de urgență pentru a ne asigura că oamenii se simt în siguranță și protejați.
Transmitem sincere mulțumiri autorităților și partenerilor noștri din Grecia pentru colaborare și ospitalitatea oferită. Continuăm să consolidăm relațiile de cooperare și să susținem acțiunile comune în domeniul protecției civile și intervenției în situații de urgență.", transmite ISU Argeș.
În perioada 01 iulie - 01 august 2023, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.
Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.
Activarea și operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni.
Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistrate în teren, la solicitarea autorităților elene, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile elene, după incendiile devastatoare înregistrate în anul 2021. Acesta se regăsește în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei și reunește echipaje operative de stingere din mai multe țări europene.
Popular Articles
- Most read
Publicitate