bullyingJoi 31 martie, la Muzeul Județean Argeș a avut loc o dezbatere publică, organizată de către Consiliul Județean al Elevilor Argeș, alături de DGASPC Argeș, având ca scop prezentarea problemelor reale sesizate de către elevi în fața autorităților, tema discuției fiind hărțuirea la nivel școlar, denumită generic „Bullying”.

Reprezentanții elevilor din fiecare instituție de învățământ liceal din Argeș au fost prezenți, participând în mod activ la dezbatere, prin propunerea unor spețe generale autorităților prezente, urmând ca reprezentanții acestora să vină cu soluții pe care le pot implementa prin intermediul campaniei ce tocmai a fost lansată.

„Era momentul să se schimbe ceva în legătură cu acest fenomen. Bullying-ul predomină scena educației de mult prea mult timp și nu putem decât să ne bucurăm că instituțiile anterior precizate ne pun la dispoziție toată infrastructura necesară pentru a putea dizolva această problemă. Suntem bucuroși să anunțăm că aceasta este prima campanie la nivel înalt, organizată de către elevi, pentru elevi, cu sprijinul total al autorităților. Societatea s-a schimbat și nu ne așteaptă. Trebuie să adaptăm totul cât mai rapid”, precizează Robert Seghedi, președintele Consiliului Județean al Elevilor Argeș.

 

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.