- Saturday, 22 February 2020
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 3205
Așa cum am intuit, după ce primarul comunei Corbi și-a anunțat intenția de a candida la președinția Consiliului Județean Argeș, PSD Argeș pierde din ce în ce mai mult teren în preferințele electoratului (VEZI AICI!). Acest lucru se întâmplă deoarece acum putem spune că în sfârșit avem alternative la PSD, după ce foarte mulți ani opoziția din Argeș a mers la braț cu puterea.
Așadar, în ceea ce privește președinția Consiliului Județean Argeș până în momentul de față și-au anunțat intenția de a candida două persoane: Virgil Baciu, actualul primar al comunei Corbi, din partea PMP și Ion Mînzînă, actualul vicepreședinte al CJ Argeș, din partea PSD.
Având în vedere cele două persoane care și-au anunțat deja intenția de a candida la președinția Consiliului Județean Argeș, ,,Ziaruldinmuscel.ro” a inițiat un sondaj de opinie în mediul online. Din primele rezultate ale acestui sondaj, la care au răspuns aproape 1000 de respondenți, după cum se poate vedea și în imaginea alăturată, observăm că primarul Virgil Baciu se bucură de o simpatie largă în rândul argeșenilor. Mai exact, dintre cei 1000 de respondenți, 74% l-au votat pe Virgil Baciu în timp ce doar 26% l-au votat pe Ion Mînzînă. Așadar, iată cum PSD Argeș, care odinioară părea a fi de neclintit, acum devine din ce în ce mai șubred, dat fiind faptul că argeșenii nu mai au cum spune acum că nu au pe cine alege în afară de PSD.
Având în vedere că sondajul se realizează în mediul online, cel mai probabil Virgil Baciu a fost votat de foarte mulți tineri, ținând cont că primarul comunei Corbi este cunoscut în rândul tinerilor argeșeni datorită celui mai mare festival Rock din țară, Stonebird, pe care îl organizează în comuna sa.
Totodată, Virgil Baciu a inițiat în comuna Corbi o serie de proiecte menite să vină în sprijinul tinerilor, unul dintre aceste proiecte este chiar unicat la nivel național. Mai exact, după ce a acordat un sprijin în valoare de 1000 de lei pentru fiecare copil născut din Corbi, Virgil Baciu a venit cu un alt proiect, care, se pare, că nu se mai află implementat în nicio localitate din România, deși s-ar impune acest lucru cât mai repede. Mai exact, la inițiativa primarului Virgil Baciu, Primăria Corbi acordă 100 de lei lunar, pe tot timpul anului școlar, tuturor elevilor din clasele primare și gimnaziale din comună, însă cu condiția să nu aibă absențe nemotivate. Este o măsură ce urmărește stoparea abandonului școlar, având în vedere că România este pe locul 3, la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce privește abandonul școlar, mai cu seamă că 1 din 10 copii din România se culcă flămând.
Îmbucurător este faptul că Virgil Baciu a spus că această ultimă măsură vrea să o extindă la nivel județean în parteneriat un UAT-urile, precizând că vrea să se aplece cât mai mult spre educația copiilor, de unde, firește, pleacă bunăstarea fiecărui om.
Popular Articles
- Most read
Publicitate