gentea_tudosoiu.jpg

Şedinţa de ieri a Consiliului Local Piteşti a avut de toate: tensiune, contre politice, înţepături, dar şi glume şi, evident, decizii. În tot acest noian de evenimente şi senzaţii a trecut oarecum uşor cu vederea un fapt care poate părea banal, dar este, de fapt, o dovadă de maturitate politică. În timpul şedinţei, consilierii locali PSD Cristian Gentea şi Dumitru Tudosoiu s-au gratulat reciproc în momentul în care a fost vorba despre o serie de dotări care sunt necesare pentru sport la şcoli din municipiu. "Spun acest lucru - şi domnul Tudosoiu ştie mai bine ca mine - deoarece la felul cum se prezintă echipamentele poate fi un pericol pentru copii", a spus, la un moment dat, Cristian Gentea, lider al PSD Piteşti. "Îi mulţumesc domnului Gentea că se apleacă asupra acestor probleme", a spus, la rândul său, Tudosoiu care este inspector şcolar general al judeţului şi profesor de sport.

Ce remarcăm aici? Că în loc să îşi scoată ochii, cum se aşteptau unii şi alţii, cei doi s-au comportat matur şi par să fi îngropat securea războiului apărută în scenă odată cu candidatura ambilor pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD Piteşti. Gentea a avut câştig de cauză, iar mulţi au spus atunci că Tudosoiu este ca şi terminat, că Gentea îl va executa, că etc. Iată că nu se întâmplă aşa ceva. S-a înţeles că a fost doar competiţie.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.