- Monday, 17 June 2024
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 881
Asociația Ajut deci exist, cu sediul la Căsuța Armonia, organizează luni 24 iunie, de la ora 17, în grădina Bisericii Domnești Curtea de Argeș, evenimentul "Ie cu mândrie" cu ocazia Zilei Universale a Iei, ajuns la ediția a II-a. Două ediții care au marcat semnificația celei mai îndrăgite piese de port popular – ia sau cămașa tradițională. Intrarea este liberă.
O zi în care vizitatorii sunt invitați să afle și să cinstească povestea iei de la cei care trăiesc, cercetează și duc mai departe tradiția.
Se vor desfășura ateliere demonstrative și interactive, începând cu ateliere de artă pictată cu motive traditionale, până la ateliere de imprimare flori pe textil sau vopsit cu culori naturale, confecționat podoabe, împâslit și ateliere de spus povești.
Pentru după-amiaza zilei de 24 iunie, programul de anul acesta cuprinde ținută obligatorie IE, gustări, recital cu tineri argeșeni și un concert inedit, având invitat special pe Alexandra Ușurelu & band.
”Tot aici vă așteptăm la concursul „Cea mai frumoasă ie”. Da, vrem să spuneți lumii povestea iei, vrem să ne spui povestea ta și a neamului tău! Tu ne arăți și ne povestești, noi premiem cea mai frumoasă ie și cea mai inspirată poveste.
În programul dedicat Iei și propus/organizat de către noi, și-au dat acordul pentru găzduire și instituțiile orășelului nostru atât Arhiepiscopia Argesului și Muscelului, Centrul de Cultură și Arte George Topîrceanu cât și Primaria Curtea de Arges.
Timp de câteva ore Argeșenii sunt invitați să fie alături de tradiții și obiceiuri, degustători de povești și șezători; să afle povestea iei de la cei care trăiesc și iubesc cu bucuria Iei. In frumoasa grădină a Bisericii Domnești, se va desfășura întâlnirea oamenilor iubitori de ii și obiecte tradiționale. Presărăm ziua cu aranjamentele florale și muzicale, romantice și delicate care ne aduc împreună într-o ArmonIE perfectă”, spune Andreea Tamaș, organizatorul evenimentului și mereu implicată în acțiuni foarte interesante și benefice pentru comunitate.
Popular Articles
- Most read
Publicitate