- Wednesday, 01 November 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 340
Ajuns la a XVI-a ediție, Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC - organizat de Primăria Municipiului Pitești și de Consiliul Local, prin Centrul Cultural Pitești - se va desfășura sâmbătă, 25 noiembrie, și duminică, 26 noiembrie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Pitești. Evenimentul, intrat în tradiția municipalității, are ca obiective revigorarea muzicii lăutărești, descoperirea și promovarea de noi talente ale genului, precum și omagierea personalității lui Zavaidoc, pe numele său real Marin Teodorescu, născut la Pitești în urmă cu 127 de ani.
Festivalul va cuprinde un concurs de interpretare și recitaluri extraordinare susținute de artiști consacrați ai genului: Ionel Tudorache, Ana Maria și Marian Mexicanu, Maria Buză și George Pătrașcu, Brăduța și Ninel Stângaciu, Mirela Năsturică și Constantin Gaciu. Acompaniamentul va fi asigurat de Taraful „Marin Alexandru”, iar îndrăgita actriță și interpretă de muzică lăutărească Maria Buză va prezenta și anima evenimentul în nota-i caracteristică.
Aspiranții la premiile și trofeele festivalului se pot înscrie până pe data de 23 noiembrie 2023. Regulamentul și fișa de înscriere se pot descărca de pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Pentru informații suplimentare, puteți suna la nr. de telefon al Centrului Cultural Pitești – 0248/219 976.
Preselecția va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 10:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Pitești. Juriul va fi format din personalități avizate în domeniul muzical: Adrian Grigoraș, dirijorul Orchestrei de Muzică Populară a Radiodifuziunii Române, istoricul și scriitorul Sevastian Tudor, etnomuzicologul Gheorghița Nicolae, interpreta de folclor și realizatoarea radio Polina Gheorghe, profesorul de canto popular și interpretul de folclor Valentin Grigorescu (directorul artistic al Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC).
Biletele vor fi puse în vânzare luni, 6 noiembrie, la sediul Centrului Cultural Pitești – imobilul Casa Cărții, Strada Calea Craiovei, nr. 2 - și online, pe platforma www.bilete.ro. Prețul biletului este de 50 de lei pentru fiecare seară de spectacol.
Popular Articles
- Most read
Publicitate