Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.340 lei, în decembrie 2019, în creştere faţă de luna precedentă cu 161 lei (+5,1%), iar valorile cele mai mari s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, respectiv 7.689 lei, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La polul opus, cel mai mic salariu nominal net a fost consemnat în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - 1.853 lei. Potrivit INS, în luna decembrie 2019, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.465 lei, cu 269 lei (+5,2%) mai mare decât în luna noiembrie 2019. În luna decembrie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna noiembrie 2019 ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+1,1%). Câştigul salarial mediu net a scăzut în învăţământ comparativ cu luna precedentă (-2,6% ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), respectiv în administraţie publică (-0,1%). Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13%.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.