Persoanele care săvârșesc fapte de evaziune fiscală vor putea să scape doar cu o amendă penală, însă numai dacă acoperă prejudiciul (care să fie de maximum 100.000 de euro) și plătesc anumite sume suplimentare, prevede un proiect de act normativ adoptat aseară la Senat. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea articolului 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost adoptat aseară la Senat, după ce a mai trecut o dată de Parlament (a fost întors pentru reexaminare din cauza unor probleme de constituționalitate). La săvârșirea oricărei fapte de evaziune fiscală prevăzută de Legea evaziunii, inculpații vor putea să scape doar cu amendă dacă, în cursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, acoperă prejudiciul integral, dacă acesta este de maximum 100.000 de euro. Totuși, inculpații vor trebui să achite inclusiv dobânzi și penalități. „În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda”, scrie în propunerea legislativă. Dacă prejudiciul va fi sub 50.000 de euro, se va aplica numai o sancțiune administrativă. Pe deasupra, scăparea doar cu amendă se va aplica tuturor inculpaților care au săvârșit împreună faptele de evaziune, chiar dacă plata prejudiciului o face doar unul dintre făptași. Totodată, evazioniștii vor putea scăpa de închisoare, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății (până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive) vor acoperi prejudiciul - majorat cu 20% și la care se vor adăuga dobânzi și penalități. Măsura va fi valabilă numai pentru faptele de evaziune de la articolele 8 și 9 din Legea evaziunii. Deputatul de Argeş al PSD Cătălin Rădulescu se numără printre iniţiatorii acestui proiect de act normativ.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.