dacia-sandero.jpgVânzările mărcii Dacia au crescut și în luna iulie, pe piața din Spania, iar vânzările modelului Sandero sunt cu mult peste cele ale rivalilor de la SEAT, Toyota și Hyundai.

Dacia Sandero este în continuare numărul 1 în Spania și este amenințat pe pe această piață doar de modelul chinezesc MG ZS, care a reușit în luna iulie să se apropie, ca volum de vânzări, de cele 2.723 de exemplare livrate de modelul mărcii românești. Însă diferența dintre cele două modele este suficient de mare, după primele șapte luni ale anului, încât pericolul ca Sandero să fie depășit este foarte mic.

Dacia a înmatriculat în luna iulie, pe piața din Spania, una dintre cele mai mari din Europa, un volum total de 4.436 de autoturisme, mărindu-și amprenta pe piața locală, cu o creștere de 10,9% față de luna similară din 2023. Poziția mărcii pe piața locală este una destul de bună, având în vedere că a urcat pe locul șapte în rândul mărcilor, la egalitate cu Renault (locul 6, cu 30 de mașini în plus) și la foarte mică distanță de SEAT (locul 5, o diferență de circa 700 vehicule).

Succesul lui Sandero este incontestabil, cu o creștere de 16,67% în iulie, un total de 19.033 de unități vândute în acest an (+15,48% la șapte luni) și cu un potențial care pare că fructifică cererea tot mai mare de automobile accesibile.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.