- Monday, 29 July 2024
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 323
Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a petrecut luni 29 iulie mai multe ore în Argeș, parcurgând tot tronsonul 5 (Curtea de Argeș-Pitești) al autostrăzii Sibiu-Pitești, tronson în lungime de 30,35 kilometri și unde lucrările au început în septembrie 2021.
”Stadiul de execuție a lucrărilor a depășit deja 73% pe tot tronsonul, iar primul strat de asfalt a fost pus pe mai bine de 90% din acest tronson. Au fost montați deja o mare parte dintre stâlpii de iluminat din zona pasajelor. În zona kilometrului 93 se montează în această perioadă grinzi pe o bretea ce va face legătura cu drumul național din proximitate. Țintim să finalizăm acest tronson de autostradă mai devreme față de termenul contractual, fiind posibilă chiar anul acesta”, precizează Ionel Scrioșteanu.
Conform contractului, tronsonul 5 ar trebui finalizat cel târziu în august 2025. La ora actuală, pe șantier lucrează câteva sute de muncitori.
Popular Articles
- Most read
Publicitate