duster-nou.jpgEuropenii sunt tot mai atașați de SUV-uri, iar segmentul cel mai popular rămâne cel al SUV-urilor de clasă B, în care se află și cele două modele produse în România. 

VW T-Roc este în continuare lider, dar Puma și Duster  rămân în preferințele publicului european.

SUV-urile subcompacte, de clasă B, au înregistrat în acest an un volum de aproape 1,7 milioane de unități vândute în Europa, făcând din acest segment cel mai popular din regiune, peste SUV-urile compacte, care au vândut 1,47 milioane de unități, mai mult decât hatchback-urile de clasă B, care au avut 1,37 milioane de unități, dar și peste clasa compactă, care a vândut 1,13 milione de automobile. 

Acestea sunt, practic, cele mai vândute tipuri de caroserii din Europa, singurele cu peste un milion de exemplar evândute în primele 10 luni ale anului. 

În cel mai popular dintre ele, B-SUV, se află Ford Puma și Dacia Duster, ambele fabricate în România. Puma s-a vândut de la începutul anului în 128.400 exemplare, în creștere cu peste 15 procente, față de anul trecut, cifre care îl plasează pe locul al treilea, iar Duster are o creștere mai mică, 7 procente, cu un volum de 119.800 unități vândute, pe fondul schimbării de generații, fiind clasat pe locul 5. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.