- Monday, 04 September 2023
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 409
Dacia Sandero a fost a doua cea mai vândută mașină în luna iulie, în Europa, și își păstrează prima aceeași poziție în clasamentul european, în acest an. O veste bună vine și de la Craiova, unde se produce SUV-ul Ford Puma, care a urcat în Top 10 și are o creștere foarte mare. Cu aproximativ 16.800 de autoturisme vândute în luna iulie, Dacia Sandero s-a poziționat pe locul al doilea în clasamentul celor mai populare automobile din Europa, fiind depășit doar de VW T-Roc, SUV-ul care se dovedește tot mai căutat de europeni. Liderul tradițional al continentului, în anii trecuți, VW Golf, a urcat și el pe locul al treilea, cu aproape 16.000 de mașini vândute. Un alt model produs în România, Ford Puma, a reușit în luna iulie să urce pe locul 8, ca urmare a unei creșteri de 87% a vânzărilor, cu un total de 13.732 de unități, fiind clasat, conform Jato Daynamics. în spatele Renault Clio, Skoda OCtaavia, Hyundai Tucson și Toyota Yaris. Pe ultimele două locuri în Top 10 s-au aflat Peugeot 208 și Kia Sportage. Dacia Dacia Duster, care se apropie de momentul lansării unei noi generații, începe să piardă teren, având un volum de 12.271 unități, cu 18% mai puține decât anul trecut. După șapte luni, Dacia Sandero rămâne în urma Tesla Model Y, liderul de moment al pieței auto din Europa. Modelul românesc are un volum de 140.132 de autoturisme vândute și o creștere de 23%, cu circa 7.000 de unități sub Model Y, care în luna iulie a vândut doar 11.317 unități. Pe locula l treilea, VW T-Roc are 130.000 de vehicule vândute în cele șapte luni. Celelalte modele ale Dacia au în primele șapte luni de la începutul acestui an creșteri pe linie, dar cu ritmuri diferite. Duster s-a apropiat de 100.000 de autoturisme vândute, cu un avans de 12 procente, chiar dacă în iulie are o scădere importantă, iar Jogger are 53.560 unități, în creștere masivă față de anul trecut, cu 90% (-7% în iulie). Până și Logan, care se mai vinde doar în România și Maroc, a raportat o creștere de 22%, cu aproape 10.000 de unități vândute. Pe segmentul de automobile electrice, Dacia Spring continuă să performeze, având o majorare a vânzărilor pe cele șapte luni de 42%, după o lună iulie foarte bună, în care vânzările sale au urcat cu 83%, consolidându-și poziția șasea în Top 10 al electricelor din Europa. Clasamentul a fost condus în luna a șaptea de Tesla Model Y, iar pe locurile următoare s-au aflat VW ID.4, Skoda Enyaq și, pe patru, surprinzătorul MG 4. Piața totală de autoturisme electrice din Europa a crescut în iulie cu 62%, la un volum total de 148.359 unități.
Popular Articles
- Most read
Publicitate