tronson 5Firma italiană WeBuild, ce realizează tronsonul 5 (Curtea de Argeș-Pitești) din viitoarea autostradă Sibiu-Pitești a fost criticată și avertizată de mai multe ori pe parcursul anului trecut de către oficialii CNAIR pentru ritmul slab al lucrărilor la tronsonul lung de 30,35 kilometri. Iar criticile justificate au dat roade. Dacă în decembrie 2022 procentul lucrărilor realizate era de doar 26%, acum acesta a ajuns la aproape 40%, după cum ne-au confirmat reprezentanții CNAIR.

Valoarea contractului se ridică la suma de 1,7 miliarde de lei fără TVA, finanţarea pentru realizarea tronsonului cinci fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Termenul de realizare a tronsonului 5 al viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti este de 48 de luni. În cazul în care nu apar probleme neașteptate, tronsonul 5 ar trebui să fie gata în toamna lui 2025. Perioada de garanție asumată de către constructor prin contract este de 120 de luni.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.