Fisc.jpgFraudele transfrontaliere (inclusiv tentativele de fraudare) prin care bugetul Uniunii Europene este „văduvit” de cel puțin zece milioane de euro vor fi considerate infracțiuni pentru care făptașii vor risca între șapte și cincisprezece ani de închisoare, reiese dintr-un proiect de lege care a fost adoptat marți la Camera Deputaților la votul decisiv.

Proiectul de lege vizează, mai precis, transpunerea la noi a Directivei europene 1.371/2017, ce este supranumită Directiva PIF. Ca să se aplice, documentul care a trecut de ambele Camere parlamentare mai trebuie doar semnat de șeful statului.

În esență, autoritățile au votat ca anumite fapte prin care se evită (integral sau parțial) plata TVA-ului să fie considerate infracțiuni, dacă vorbim de scheme frauduloase transfrontaliere. Însă inclusiv tentativele de fraudare vor fi pedepsite. Din moment ce România este în mare întârziere cu transpunerea Directivei PIF, proiectul ar trebui să ajungă rapid la etapa de oficializare.

Astfel, în Legea evaziunii o să fie introdus un articol complet nou care o să prevadă următoarele:

„(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puțin 10.000.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, a resurselor bugetului Uniunii Europene, prin:

a) utilizarea sau prezentarea de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete privind TVA;

b) nedivulgarea de informații privind TVA, atunci când aceste informații trebuie divulgate potrivit legii;

c) prezentarea de declarații corecte privind TVA pentru a masca în mod fraudulos neplata sau constituirea unor drepturi necuvenite la rambursări de TVA.

(2) Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (1) se pedepsește.”

În cadrul unei conferințe organizate recent de EY România, s-a discutat inclusiv despre măsurile prin care Fiscul poate crește încasările de TVA. Dincolo de proiectele majore de digitalizare a relației cu contribuabilii, a fost adusă în discuție și transpunerea Directivei PIF.

„Am o problemă și la conformarea la plată la TVA. Pentru că am observat că din totalul impozitelor care rămân în arierate și care nu se achită TVA-ul are ponderea cea mai mare. Dacă companiile deja își plătesc tot ce înseamnă -- sau încep să plătească mai mult pe partea asta de -- contribuții, impozit pe profit, impozit pe dividende, am văzut că, dacă ar fi să alegi ce impozit să nu plătești dacă nu-ți ajung banii, întotdeauna este TVA-ul.

Și aici avem o discuție cu Ministerul de Finanțe, pentru că există o directivă europeană care prevede -- și pe care trebuie s-o implementăm și noi -- ca neplata TVA-ului să devină infracțiune. Nu prea convine la nimeni, nu sună foarte plăcut, dar este Directiva PIF, care prevede foarte clar ca neplata TVA-ului să devină infracțiune. Clar va da un semnal către cei care preferă să nu achite TVA-ul, în contrapondere cu alte tipuri de impozite, că lucrurile nu sunt în regulă”, a declarat Lucian Heiuș, Președintele Fiscului.

Desigur, așa cum reiese din proiectul de lege, nu orice neplată a TVA-ului va putea fi pedepsită, ci este vorba de fraudele transfrontaliere (inclusiv tentativele) prin care bugetul Uniunii Europene este „văduvit” de cel puțin zece milioane de euro.

Dintr-o opinie remisă de Camera Consultanților Fiscali către Ministerul Finanțelor, reiese că proiectul de lege are anumite probleme „tehnice” ce ar trebui rezolvate pentru aplicarea sa corectă în practică. Chestiunile expuse de fiscaliști sunt prezentate pe larg în documentul de aici. Din moment ce proiectul a trecut de parlamentari cam în aceeași formă inițiată de Ministerul Finanțelor, pare că nici guvernanții, nici parlamentarii n-au ținut cont de observațiile primite.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.