publitrans-oarja.jpgPrimarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, dă o veste foarte bună în primele zile ale lui 2023!

Astfel, Operatorul regional PUBLITRANS 2000 S.A și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești au început să asigure serviciile de transport public local şi pe raza comunei Oarja.

"Am ieșit pe noul traseu alături de vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, viceprimarul Piteștiului, Gelu Tofan, directorii Publitrans și ADI Transport, respectiv primarii Constantin Bîlea (Oarja), Gheorghe Stancu (Bascov), Dan Stroe (Bradu).

Am constatat că cetățenii sunt foarte mulțumiți!

Dacă un bilet la maxi-taxi, pe o călătorie, costa 5 lei, acum călătorii plătesc 2,5 lei.
Iar dacă prețul unui abonament nenominal integrat (toate traseele), pentru o zi, este de 10 lei; prin abonamentul de 80 de lei pe lună, cetățenii au acces pe toate traseele din rețeaua metropolitană!

Noul traseu va fi asigurat prin Linia 17 şi va fi următorul: plecare punct de îmbarcare Gară Sud Poştă, Bulevardul Fraţii Goleşti, Bulevardul Petrochimiştilor, DN65B (Registrul Auto Român/Carrefour pentru retur), judeţean 702G, pasarelă autostrada prin drumul judeţean 503, cap linie Oarja (blocuri).", transmite Cristian Gentea. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.