Fisc.jpgMinisterul de Finanțe va modifica regimul de impozitare a contractelor de muncă cu timp parțial, astfel încât, pentru salariații cu norme reduse, contribuțiile sociale să fie plătite din nou prin raportare la salariul minim aferent unei norme întregi, și nu în funcție de numărul de ore lucrate efectiv de acei angajați. Măsura se va aplica începând veniturilor aferente lunii august 2022 și reprezintă practic o întoarcere la modul de taxare aplicabil acestor contracte în perioada 2017 – 2019.
Măsura nu se va aplica în cazul în care angajații realizează în cursul aceleiași luni venituri  în baza a două sau mai multe CIM, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut și nici altor categorii de persoane, menționate expres de proiect:
 
elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare;
ucenici de până la 18 ani;
persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi;
pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii).

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.