Dacia-uzina.jpgCompania Renault a transmis un comunicat de presă în care clarifică situația cu privire la vânzarea Uzinei Dacia de la Mioveni.

Renault ia în considerare crearea a două noi entități, dar fără a se reduce efectivele sau separarea de unele activităţi.

“Renault Group studiază crearea a două noi entități, pentru a întări eficiența şi performanța operaţională a competențelor şi activităților în domeniul vehiculelor electrice şi, respectiv, al celor cu propulsie termică şi hibridă.

Scenariul creării acestor două entități noi face parte din planul Renaulution, care este autofinanțat de Renault Group.

Nu se iau în considerare reducerea efectivelor sau separarea de unele activităţi sau entităţi.

Pentru noua entitate care regrupează activităţile de producţie a grupurilor motopropulsoare termice şi hibride, inclusiv cele de la Mioveni, se ia în considerare acceptarea unor acţionari parteneri.

Condiţia acceptării acestora este de a avea o logică atât de dezvoltare a produselor, cât şi industrială.

Renault Group va păstra marca Dacia şi activitatea acesteia din România, în studiu fiind luată în discuţie doar o parte a perimetrului mecanic.

Renault Group nu are nevoie să vândă active pentru a finanţa noua entitate ce acoperă perimetrul vehiculelor electrice de persoane sub marca Renault.

Mai multe informaţii vor fi furnizate în toamna acestui an.”, a transmis compania.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.