- Tuesday, 05 April 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 657
Vânzările de automobile din Franța se mențin pe un trend negativ în a treia lună a anului, cu un volum care se situează sub cele din 2021 și 2019, cauza principală fiind criza de semiconductori, care a afectat capacitățile de producție și nivelul livrărilor, relevă date analizate de Profit.ro. Dacia punctează cu Sandero, Duster și Spring, care este a doua cea mai vândută mașină electrică. În primele trei luni ale acestui an, Franța a înmatriculat 365.360 de autoturisme, cu 17,3% mai puține decât în anul anterior, la finalul unei luni martie care s-a încheiat cu o scădere de 19,5%, după ce atât ianuarie, cât și februarie înregistraseră volume ale înmatriculărilor mai slabe decât cele din ultimii trei ani, inclusiv decât 2020. În acest context, faptul că Dacia a reușit să înregistreze o creștere a vânzărilor poate fi considerat o performanță importantă. Volumul total de autoturisme înmatriculate în martie în Franța a fost de 147.078, din care marca Dacia a înmatriculat 12.808 unități, cu 30% mai multe față de martie 2021 și o cotă de piață în creștere, la 7,1%. Practic, Dacia are o treime din cota de piață a grupului Renault (23%), în timp ce rivalii de la Stellantis au 34,2%. Toate mărcile franceze de automobile de la Stellantis (Peugeot, Citroen, DS), cât și Renault, au încheiat martie pe minus. Din portofoliul celor două grupuri, au fost pe plus doar Alfa Romeo, Maserati, Alpine și Dacia.
Popular Articles
- Most read
Publicitate