- Thursday, 09 December 2021
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1643
Joi 9 decembrie a.c., la sediul Consiliului Județean Argeș, a avut loc o întâlnire între reprezentanții CNAIR, ai autorităților publice județene și locale, având ca temă starea drumurilor naționale care traversează județul Argeș și stadiul proiectelor aflate în implementare sau proiectele noi. Spre deosebire de predecesorii săi din frunte CJ Argeș, care adoptau poziția ghiocelului ori de câte ori aveau discuții cu mai-marii de la București, președintele Ion Mînzînă i-a luat la rost pe reprezentanții CNAIR.
“Bine ați venit în județul Argeș, județul cu cea mai proastă infrastructură națională de drumuri din România. Pe lângă faptul că suntem județul cu cea mai proastă infrastructură națională, suntem și județul cu cea mai proastă infrastructură județeană, dar asta în condițiile în care avem peste 1.200 de km de drumuri județene. Partea județeană ne aparține, și pentru faptul că nu am avut întotdeauna capacitatea financiară să realizăm toate proiectele de infrastructură județeană, sursele de finanțare fiind cunoscute, încercăm acum să recuperăm prin fonduri europene. Dar, revenind, prima mea afirmație nu este gratuită. Din orice zonă am intra în județul Argeș pe drumurile naționale ne ducem în cap. De exemplu, venind din Teleorman – Roșiori de Vede – Pitești asfaltul se termină brusc la intrarea în Argeș. Venind din Dâmbovița - București - Târgoviște către Câmpulung intrarea în județul Argeș ne arată că acolo se termină asfaltul. Pe drumul acesta care leagă Piteștiul de zona Drăgășani, aveți cunoștință de faptul că în comuna Poiana Lacului este un pod de vreo 20 de ani cu probleme, ieșit din garanție? Presupun că nu vreți să vă spun de drumul Pitești – Brașov care este minunat până la Câmpulung și de acolo dezastruos. Tot ceea ce înseamnă Transfăgărășanul pentru Argeș și pentru România ne aduce o multitudine de critici, că suntem incapabili să gestionăm acest drum. Nu știu dacă este sau nu de importanță europeană pentru dumneavoastră, nu știu ce ați semnat cu U.E.! Rugămintea pe care v-o adresăm acum este să vedem ce putem face pentru a repara toate aceste lucruri. Dumneavoastră trebuie să îmi răspundeți la această întrebare, de ce toate drumurile naționale se opresc brusc în județul Argeș? O să îmi spuneți că nu sunt bani! Pentru alte județe au fost bani și credeți-mă că urmăresc cu foarte mult interes ceea ce se întâmplă în alte locuri. Nu cerem mai mulți decât primesc alții, dar cerem să echilibrăm situația. La un moment dat trebuie să ne gândim că suntem parte a acestei țări, iar marii contribuabili sunt pe la noi, pe aici, prin Argeș”, le-a spus verde în față celor de la CNAIR președintele C.J. Argeș, Ion Mînzînă. O reacție de apreciat după 30 de ani în care mai-marii Consiliului Județean Argeș au stat umili, tăcuți și fără reacție ori de câte ori au venit în județ oficiali de la CNAIR. Iar această muțenie și pasivitate a foștilor președinți și vicepreședinți de la CJ Argeș a fost una foarte nocivă, în condițiile în care Argeșul a ajuns să aibă la ora actuală o infrastructură foarte proastă.
Problemele ridicate de președintele Ion Mînzînă sunt confirmate și de statisticile existente la nivel național. Conform acestor date, 21% din rețeaua de drumuri naționale care traversează județul Argeș este în stare “BUNĂ”, “MEDIOCRĂ” - 11,5%, “REA” - 30,9% și “FOARTE REA” - 35%. Județul Argeș nu are niciun kilometru de drum național în stare “FOARTE BUNĂ”. De aceea, pe circa 335 kilometri de drumuri județene sunt necesare lucrări de întreținere periodică, tratamente bituminoase în jur de 46 km, straturi bituminoase în jur de 54 km, covoare asfaltice pe 53 km, reciclare in situ în jur 180 de kilometri. Numai pentru lucrările de întreținere sunt necesare 272 de milioane de lei.
Au fost și vești bune. Lucrările pe drumul expres Pitești – Craiova și autostrada Pitești – Sibiu sunt acum în parametri. La întâlnire au participat deputatul Simona Bucura Oprescu, președinte al Comisiei de Administrație Publică, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, primarul municipiului Curtea de Argeș, Constantin Panțurescu, Gheorghe Mihăiță, șeful Secției de Drumuri Naționale Pitești, Alina Nicolau – director Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș, Andreea Tache – arhitect șef al Consiliului Județean Argeș.
Popular Articles
- Most read
Publicitate