continental-mioveni.jpg

Continental Fast Line, o companie înfiinţată în 2004 în Mioveni (judeţul Argeş), care transportă angajaţii unor producători locali, a finalizat anul trecut cu afaceri de 27,9 milioane de lei, în creştere cu 25,8% faţă de anul anterior, avans ce o poziţionează în top 20 al celor mai dinamice companii din transporturi, potrivit datelor din anuarul ZF "Cele mai Dinamice Companii din România".

„Anul acesta ne-am menţinut la nivelul de anul trecut ca afaceri. Transportăm angajaţii unor fabrici, aceasta este businessul de bază. Am avut şi câte 2-3 zile pe fiecare lună când nu am transportat pentru că oamenii au stat acasă“, a spus pentru ZF Claudiu George Filionescu, administratorul companiei.

Transportatorul şi-a crescut numărul de angajaţi la 123 de persoane anul trecut, faţă de 102 anul anterior, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Compania, controlată de Cosmin Costache, a înregistrat un profit net de 3,3 milioane de lei în 2020, faţă de 2 milioane de lei anul anterior.

Continental Fast Line transportă zilnic peste 25.000 de angajaţi ai unor companii precum Dacia Renault, TRW Automotive, Leoni, Harsha Engineers. Haullotte Group sau Rompetrol, potrivit datelor de pe site-ul firmei.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.