mall pitestiJoi 28 mai, în şedinţa de Consiliu Local s-a aprobat studiul de oportunitate pentru concesionarea unor terenuri în suprafaţă totală de 1.060 mp ce vor fi folosite pentru realizarea viitorului pasaj rutier din cartierul Tudor Vladimirescu din Piteşti. Şi tot joi s-a aprobat PUZ-ul pentru viitorul mall din acelaşi cartier, ca şi pentru pasajul rutier.

Proiectul de 80 de milioane de euro dezvoltat de către Prime Kapital va consta şi într-o regenerare urbană a zonei unde se va construi viitorul centru comercial, intitulat Argeş Mall. Investiţia se va desfăşura pe o suprafaţă de 13 hectare, în cartierul Tudor Vladimirescu Piteşti, în locul sit-ului industrial actual. Centrul comercial va genera în mod direct aproximativ 1.400 locuri noi de muncă

Proiectul va avea o suprafaţă comercială închiriabilă de 55.000 m2 şi, în funcţie de cerinţele pieţei, o componentă rezidenţială. Ancora centrului comercial este reprezentată de un hipermarket Carrefour desfăşurat pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 m2. În completare, centrul va oferi argeşenilor o galerie comercială cu magazine de modă, ale celor mai relevante mărci pe piaţa din România şi diverse spaţii de petrecere a timpului liber: restaurante, cafenele, spaţii de joacă, cinema modern cu 8 săli de vizionare şi nu numai.

În plus faţă de centrul comercial, Prime Kapital dezvoltă din resurse exclusiv proprii o pasarelă auto-pietonală, o investiţie de 6 milioane de euro pe care o va transfera gratuit municipalităţii după finalizarea construcţiei. Este vorba despre o alternativă la trecerea căii ferate care separă în prezent pe cei 16.000 de locuitori din cartierul Tudor Vladimirescu de restul oraşului. „Pasarela va fluidiza traficul din zonă şi va oferi pietonilor un mod sigur de a traversa calea ferată, prin comparaţie cu ce se întâmplă în prezent când, în lipsa unei infrastructuri adecvate, aceştia îşi riscă zilnic viaţa traversând la nivel cu liniile de cale ferată”, spun reprezentanţii companiei. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.