- Friday, 08 May 2020
- Written by Paul Avram
- Hits: 1377
Modelul românesc Sandero, dezvoltat ca o caroserie derivată din Logan și ajuns cel mai vândut model al grupului Renault, a fost în 2019 al doilea cel mai vândut automobil al clasei B, subcompactă, din toată lumea. Primul a fost VW Polo.
Vândut sub două mărci, Dacia și Renault, în funcție de poziția acestor mărci pe fiecare piață, Sandero a devenit de-a lungul anilor tot mai important în ecuația business-ului Renault Group. Odată cu producția în uzine din afara Europei, acolo unde a primit sigla Renault, Sandero a devenit un produs global, nu doar european. Practic, dacă marca Dacia a vândut oficial 736.570 de vehicule în toată lumea, numărul este, de fapt, mult mai mare, deoarece trei dintre modelele sale, Duster, Sandero și Logan, se vând și sub marca Renault. Strict sub marca Dacia, Sandero s-a vândut, în 2019, în 135.356 de exemplare,așa cum arată cifrele oficiale ale grupului francez, fiind al cincilea ca volum, din portofoliul Renault Grup, după Clio, Megane, Captur și Kwid. Însă un volum egal, ba chiar mai mare decât acesta, a fost vândut de Renault în Africa, America de Sud și Rusia, astfel încât modelul româno-francez a cumulat 390.000 de unități la nivel global, depășind din nou modelul Renault Clio și plasându-se pe locul al doilea în segmentul B, cel al vehiculelor subcompacte. Dacia Sandero va primi anul acesta o nouă generație, complet modernizată, dezvoltată pe platforma CMF-B a Alianței Renault Nissan Mitsubishi.
Popular Articles
- Most read
Publicitate