beneficiarii-centrelor-aflate-in-subordinea-dgaspc-arges-vor-avea-parte-de-mai-multe-activitati-ocazia-sarbatorilor-pascale.jpgO firmă cu patru angajați va furniza D.G.A.S.P.C. Argeș lapte și produse lactate în valoare de aproximativ 5 miliarde lei vechi # # În spatele acestei firme se pare că ar fi controversatul inspector de la Protecția Mediului, Viorel Bădulescu, cercetat pentru vătămare corporală gravă din culpă, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dar și de ANI pentru conflict de interese

În vreme ce marii producători autohtoni de lapte și produse lactate își așteaptă obștescul sfârșit, (a se vedea colosul Lactag, care se află în procedura de insolvență și Brădet, implicată în scandalul e-coli), iată că firmele mici, cu precădere comercianți, prosperă de la an la an, reușind să câștige contracte cu bani publici de sute de mii de euro anual. Chiar dacă în spatele acestor firme de apartament stau câțiva angajați, succesul în mulgerea banilor publici este deplin încă de la înființarea acestora, așa cum se întâmplă și cu firma pe care o s-o  prezint în rândurile ce urmează.
Nu știu câți dintre dumneavoastră ați auzit de firma Dar – Nic Iri Conf SRL, însă aceasta, deși este înființată în anul 2013, a reușit să se impună pe piața contractelor publice imediat ce a fost botezată.

4-badulescu_images_stories_976_thumb_large350_190.jpgDar – Nic Iri Conf SRL, firma în spatele căreia stă controversatul inspector Viorel Bădulescu
Vidul legislativ din achizițiile publice nu face altceva decât să vedem asemenea atrocități de licitații publice de zeci de mii de euro câștigate de firme de apartament. Numai că acest lucru s-ar putea să descurajeze marii producători cu o armată de angajați în spate, luptându-se cu sistemul nostru de stat.
Dar la noi în România, autoritățile încă nu au reușit să ia în calcul la organizarea licitaților publice parcursul unei societăți. Sigur, dacă se vrea acest lucru se poate menționa în caietul de sarcini că ofertantul nu are voie să dea sub antrepriză contractul și astfel s-ar putea evita aceste disfuncționalități din sistemul de achiziții publice.
Dar poate, de multe ori, autoritatea contractantă chiar își dorește acest lucru pentru a putea da cu dedicație o licitație publică.
Nu știu dacă și în acest caz licitația a fost dată cu dedicație sau pur și simplu a fost doar o nepăsare, dar după ce am făcut anumite săpături toate tunelurile m-au dus către o persoană destul de controversată din sistemul nostru public.
Este vorba despre controversatul inspector de la Protecția Mediului, Viorel Bădulescu, cercetat pentru vătămare corporală gravă din culpă, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dar și de ANI pentru conflict de interese.

Număr de telefon comun pentru două societăți distincte
Viorel Bădulescu,  consilier superior la compartimentul Coordonare Teritorială din cadrul ANPM Bucureşti, având birou la Agenția de Mediu Pitești, deține un pachet de 95% acțiuni în firma care are ca principal obiect de activitate, ce să vezi... tocmai depozitarea și gestionarea deșeurilor periculoase pentru care s-a ales și cu un dosar la ANI, dar și cu o amendă de aproape un miliard de lei vechi de la Garda de Mediu pentru depozitarea deșeurilor periculoase în condiții neconforme.
Dar lăsând la o parte aceste abateri, am putea spune, ale inspectorului Viorel Bădulescu, trecem la un alt capitol așa cum se pare că și domnia sa și-a schimbat domeniu de activitate în afaceri.
Văzând mega-licitația organizată de Protecția Copilului Argeș pentru furnizarea de lapte și produse lactate în valoare de aproape 5 miliarde lei vechi, mi-a stârnit curiozitatea în ceea ce privește câștigătorul acesteia, așteptându-mă să văd un colos local sau național și nicidecum o firmă cu patru angajați care nu-mi spunea nimic. Să fiu sincer, nici măcar Google-ul nu-mi spunea mare lucru despre firma aceasta. Singurele lucruri pe care le-am găsit au fost câteva date de contact și, cel mai important, contractele câștigate de firma aceasta cu instituțiile publice, care nu sunt puține la număr, după cum puteți vedea, conform site-ului www.baniitai.info.
Din datele de contact ale firmei Dar-Nic Iri Conf SRL am putut observa un număr de telefon mobil comun cu al altei firme al cărei acționar majoritar este personajul Viorel Bădescu despre care am făcut discuție în acest articol.
Oare, acest controversat inspector să-și fi schimbat domeniul de activitate în afaceri, bucurându-se de influența pe care o are în rândul colegilor săi funcționari publici.
Sigur că orice firmă poate participa la o licitație, dar când vezi că este câștigată de asemenea societăți, este clar că peste acea licitație se așează o aură de ilegalitate. Dar poate cu timpul, așa  cum ne-am obișnit, după ani și ani, conform șlagărului, vom vedea și vinovați în asemenea cazuri.

Contracte de sute de mii de euro anual
Înființată în 2013, când probabil Viorel Bădulescu a văzut că nu mai poate să continue activitate pe deșeuri pericoloase, firma cu patru angajați, Dar-Nic Iri Conf SRL a și început să câștige contracte publice pe bandă rulantă. Sigur, principalul criteriu de atribuire era prețul cel mai scăzut, dar ne întrebăm cum Dumnezeu a reușit să dea firma aceasta prețuri mai mici ca producătorii. Dar probabil DNA veghează și odată vom înțelege și noi acest succes meritat sau nemeritat.
Și anul trecut Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, condusă de Adrian Macovei, s-a aprovizionat cu lapte și produse lactate tot de la această firmă.
Dar iată principalele contracte încheiate de firma Dar-Nic Iri Conf cu instituțiile publice, conform site-ului www.baniitai.info:

Nr.

Ofertant

CUI Autoritate Contractanta

Numar contracte

Total contracte (EUR)

1

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Arges
detalii..

9742496

1

76337.94 EUR

 

2

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Olt
detalii..

9746625

1

22350.36 EUR

 

3

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS
detalii..

4192537

5

20646.92 EUR

 

Numar/Data Contract

Autoritate Contractanta

Cod CPV

Tip Contract
Titlu Contract

Valoare

 

RON

EUR

 

10661
07.08.2015

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS
CUI: 4192537

15000000-8
Alimente, băuturi, tutun şi produse conexe

Furnizare
contract lot 17

53 040,00 LEI

12 022,58 EUR

 

10665
07.08.2015

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS
CUI: 4192537

15000000-8
Alimente, băuturi, tutun şi produse conexe

Furnizare
contract lot 21

20 332,00 LEI

4 608,65 EUR

 

10664
07.08.2015

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS
CUI: 4192537

15000000-8
Alimente, băuturi, tutun şi produse conexe

Furnizare
contract lot 20

7 676,00 LEI

1 739,92 EUR

 

10667
07.08.2015

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS
CUI: 4192537

15000000-8
Alimente, băuturi, tutun şi produse conexe

Furnizare
contract lot 23

5 040,00 LEI

1 142,42 EUR

 

10668
07.08.2015

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA ELIAS
CUI: 4192537

15000000-8
Alimente, băuturi, tutun şi produse conexe

Furnizare
contract lot 24

5 000,00 LEI

1 133,35 EUR

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.