Trenuri-Piteti.jpg

 

Dincolo de cele opt magistrale feroviare, alte 15 linii principale fac legătura între acestea și conectează cele mai importante orașe ale țării, însă la viteze care destul de rar depășesc media de 50 km/h. Cu trenurile Regio vitezele medii sunt 35-40 km/h și puține sunt porțiunile unde aceste trenuri depășesc 60 km/h. Cea mai lungă din cele 15 linii principale este linia 901 București – Pitești – Craiova. Aceasta este totodată și una dintre cele mai lente linii din țară nefiind electrificată.

Până în 1950 linia a făcut parte din magistrala București - Timișoara, dar apoi s-a dat în folosință actuala variantă, cu 41 km mai scurtă, via Caracal. Chiar și așa, 901 este cea mai lungă linie principală din România având 250 de kilometri..

Pe linia 901 vitezele medii nu au fost niciodată foarte ridicate, dar în general au depășit 60 km/h. Trenurile personale erau însă foarte lente și făceau peste 7 ore.

Cât făcea cel mai rapid, dar și cel mai lent tren pe cei 250 de kilometri:

1980: 4 ore și 27 minute - 6 ore și 54 minute

1989: 4 ore și 59 minute - 6 ore și 52 minute

1995: 4 ore și 34 minute - 7 ore și 42 minute

1998: 4 ore și 6 minute - 7 ore și 29 minute

2015: 4 ore și 8 minute - 5 ore și 5 minute

2021: 4 ore și 20 minute - 5 ore și 9 minute

 

În prezent nu mai există trenuri Regio de la un capăt la altul pe această linie. Limita de viteză este 100 km/h între București și Pitești și de 80 km/h între Pitești și Piatra Olt. Linia este neelectrificată, cu excepția a 9 km dintre București și Chitila). Cu mașina drumul București - Craiova poate fi făcut în trei ore și jumătate.

Sursa foto: Pagina Trenuri Pitești

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.