- Wednesday, 18 November 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 1337
În timp ce la Arpechim se așteaptă demolarea, OMV Petrom a investit aproximativ 21 de milioane de euro la rafinăria Petrobrazi pentru a crește capacitatea de amestec și pentru a îmbunătăți infrastructura pentru transportul, descărcarea și depozitarea bio-componenților în rafinărie. OMV Petrom furnizează carburanți cu un conținut bio volumetric de 6,5% în motorină și 8% în benzină.
„Suntem o companie energetică și vrem să facem parte din soluția pentru o energie mai curată. Investim în obținerea de carburant cu un nivel ridicat de conținut bio, precum și în soluții alternative pentru mobilitate și în diverse alte proiecte sustenabile. Este un efort combinat la toate nivelurile companiei noastre, deoarece ne propunem să reducem emisiile de carbon cu 27% până în 2025 față de 2010”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.
Petrobrazi are o capacitate totală de procesare a țițeiului de 4,5 milioane de tone pe an, față de 3,5 milioane tone cât avea Arpechim Pitești, și, începând din 2005, OMV Petrom a investit aproximativ 1,8 miliarde euro în această rafinărie. O treime din această investiție a contribuit la reducerea impactului asupra mediului. Prin investiții susținute,OMV Petrom a redus emisiile de carbon ale operațiunilor sale cu 22% în 2019 față de 2010. OMV Petrom este una din primele companii din România semnatară a UN Global Compact, încă din 2013 și, prin acest proiect,contribuim la atingerea Obiectivului de Dezvoltare Durabila 13 -Acțiuni Climatice. Totodată, suntem prima companie din România care și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice.
Popular Articles
- Most read
Publicitate