- Friday, 30 October 2020
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 3380
Originară din Piteşti şi supravieţuitoare a incendiului de la Club Colectiv de acum exact cinci ani, Oana Rotariu a scris o postare emoţionantă şi tulburătoare pe Facebook. După incendiul din 2015, Oana a stat săptămâni întregi în comă, însă a supravieţuit şi s-a ridicat de 1000 de ori mai puternică. Iată mai jos o parte din postarea ei tulburătoare, postare ce a devenit virală:
„Aleg să mă concentrez pe ceea ce pot schimba în loc să mă obsedez cu lucrurile care sunt în afara puterilor mele. Deși am suferit enorm NU regret absolut deloc ceea ce mi s-a întâmplat. Și spun acest lucru deoarece sunt conștientă că deși sunt capabilă să fac absolut tot ceea ce îmi propun în viață, unul dintre lucrurile care va rămâne mereu imposibil este să dau timpul înapoi. Niciun lucru rău și dureros care ți se întâmplă în această viață NU te definește! TE FORMEAZĂ ca om, ca și caracter, dar nicidecum NU te definește.
Asta este ceva ce cred că am repetat în nenumărate rânduri: Cum te privești tu, modul în care te vezi tu pe tine ca om, dictează în proporție de 90% modul în care te privesc și te percep și cei din jur.
Este OK să suferi, este OK să fii în depresie, este OK să nu fii mereu puternic. Concepția despre putere în ziua de astăzi este una total greșită. Ne învățăm copiii că nu trebuie să arate slăbiciune deoarece există oameni care pot profita de asta. Învățăm bărbații că nu trebuie să sufere și nu trebuie să arate ce simt deoarece ei sunt stâlpul unei familii, al unei relații, al societății și slăbiciunea este pentru femei. Vedem o persoană care plânge, care suferă și în loc să-i validăm sentimentele, ce zicem?! Nu mai plânge, de ce suferi ca proasta, băieții nu trebuie să plângă, treci mai repede peste că ai trecut tu prin lucruri mai grave, ești puternic/ă, scutură-te odată. NU AM DESTULE CUVINTE și spațiu în acest description să subliniez CÂT DE GREȘITĂ ESTE ACEASTĂ ATITUDINE pe care mulți o consideră ca fiind ajutătoare. În loc să facem aceste lucruri am putea să spunem: este OK să plângi, ești îndreptățit/ă să suferi, este okay să-ți exprimi sentimentele. Am citit un studiu care spunea că orice durere o simți 12 minute, restul este doar îndârjirea cu care ții tu de acel subiect. Doar gândiți-vă cât de mult am putea să ne scurtăm durerea dacă doar ne-am valida propriile sentimentele și ne-am permite să simțim iubirea, suferința, trădarea, tristețea etc., în loc să ne punem masca și să ne îngropăm sentimentele.
O să închei prin a spune că detest cu ardoare expresia: “ești o eroină”. DEX-ul definește EROUL ca fiind ‘Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional ÎN RĂZBOAIE, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă.’ Cu toată dragostea din lume vă spun că eu am fost în acel club să ascult muzică bună, să dansez, să mă distrez cu prietenii și să beau. Nu consider că asta sau nenorocirea prin care am trecut mă fac să fiu vreun erou. Și de altfel nimic din ce s-a întâmplat în acea seară nu mă definește pe mine, persoana, sufletul, femeia care poartă numele de Oana-Maria Rotariu”.
Popular Articles
- Most read
Publicitate