- Monday, 30 December 2019
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1489
Dacia are parte de o versiune de excepție, ultrasportivă, a modelului Sandero, una care îi face pe fanii mărcii să viseze. Mașina are un motor turbo de 265 de cai-putere și a fost realizată de producător de kituri de competiție. Dacia Sandero cu un motor de 265 CP este o poveste adevărată, care demonstrează că marca românească ar putea, dacă ar vrea, să producă și mașini sportive. O versiune echipată cu un motor de 1.6 litri turbo, cu puterea incredibilă de mai sus și cu tracțiune integrală, va participa la Raliul de la Monte Carlo, în luna ianuarie, în prima etapă a Campionatului Mondial de Raliuri - WRC, anunţă Profit.ro. Pe 22 ianuarie, la linia de start, mașina Dacia Sandero R4 va fi condusă de un echipaj format din pilotul Ermanno Dionisio, din Italia, care are 60 de ani și pilotează din 1978, și copilotul Fabio Grimaldi. Anul trecut, Dionisio a participat la același raliu cu un Peugeot 208 R2. Echipa celor doi, cea care a preparat Dacia Sandero pentru WRC, este din Spania, ASM Motorsport, o echipă prestigioasă care a decis în urmă cu aproape doi ani să-și creeze o divizie pentru a participa la clasa R4, nou înființată de FIA. Echipa a semnat un contract cu furnizorul Oreca, cel care a creat kitul de R4, disponibil pentru orice mașină. Clasa R4 are același motor, 1.6 litri, 265 CP, cutie secvențială în 5 trepte și tracțiune integrală. Dacia Sandero echipată cu kitul WRC pentru clasa R4 a fost finalizată în acest an, după 12 uni de dezvoltare și teste.
Popular Articles
- Most read
Publicitate