magazin_fc_arges.jpgClubul de fotbal FC Argeș a deschis azi un magazin de prezentare situat la parterul Casei Cărții, din Pitești, unde argeșenii vor găsi o multitudine de articole specifice precum tricouri replică, șorturi, fulare, treninguri de antrenament și de prezentare, hanorace, geci de iarnă, veste, mănuși, borsete, jambiere, rucsacuri, mingi și multe alte obiecte cu însemnele clubului.

La inaugurare au fost prezenți o parte din fotbaliștii echipei, staff-ul tehnic, conducerea clubului, foste glorii ale grupării din Trivale, reprezentanți ai autorităților locale și suporteri.

Pentru început, vânzarea se va face doar la sediul magazinului, urmând ca din luna ianuarie comenzile să poată fi făcute și în mediul online prin magazinul virtual care va fi deschis pe noul site al clubului argeșean care urmează să fie lansat în scurt timp. Din prima lună a anului viitor, livrarea produselor va putea fi făcută în întreaga țară, dar și în străinătate, prin intermediul unei firme de curierat.

Reprezentantul firmei Macron susține că produsele comercializate sunt aceleași pe care le folosește și echipa pregătită de Ionuț Badea. Acestea pot fi achiziționate de la orice distribuitor Macron din Europa.

În returul campionatului, echipa FC Argeș va evolua în șorturi și tricouri albe, pe care sunt imprimate numele fostelor glorii care au câștigat campionatul în anii 1972 și 1979.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.