- Wednesday, 31 July 2024
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 530
Vineri 2 august va intra în competiție singura sportivă argeșeancă prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris. Este vorba de atleta Andreea Taloș (fostă Panțuroiu), născută la Câmpulung și absolventă a Liceului cu Program Sportiv Câmpulung. Andreea va concura în proba de triplusalt, fiind cea de-a doua participare a sa la Jocurile Olimpice. Și, după cum au precizat reprezentanții Federației Române de Atletism pentru FinanciarPress.ro, Andreea Taloș va concura în calificări la triplusalt feminin vineri 2 august, cu începere de la ora 19.15. Iar finala, unde Andreea are mari șanse să se califice, va fi sâmbătă 3 august, cu începere de la ora 21.20. În finală se califică primele 12 atlete.
Legitimată în prezent la Rapid București și CSM București, Andreea Taloș a câştigat în iulie 2017 medalia de aur în proba feminină de triplusalt din cadrul Campionatelor Europene de tineret (U23) de la Bydgoszcz (Polonia), reuşind să se impună în finală cu o săritură de 14,27 metri.
Multiplă campioană naţională şi balcanică, Andreea a fost vicecampioană europeană de tineret la triplusalt în 2015, iar în 2016 s-a clasat pe locul cinci la Campionatele Mondiale de Atletism indoor şi a participat la Jocurile Olimpice de la Rio, unde a ocupat locul 16.
Popular Articles
- Most read
Publicitate