- Wednesday, 15 November 2023
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 932
Pe 17 septembrie a început demolarea vechiului stadion ”Nicolae Dobrin”, în locul său urmând a fi ridicată cea mai modernă arenă din România. Și, după cum ne-au precizat surse autorizate, demolarea va fi gata cel târziu până pe 15 ianuarie 2024. În prezent, stadiul lucrărilor de demolare este de 85%. Legat de licitația pentru construirea viitorului stadion, aceasta este deocamdată în evaluare la Compania Națională de Investiții. Și, în cazul în care nu vor fi contestații, câștigătorul ar putea fi desemnat până la finalul acestui an, lucrările urmând a începe în primăvara lui 2024.
Viitorul stadion de la Pitești va avea 15.200 locuri, 14 loje VIP și peste 200 de locuri pentru presă. Parcarea viitorului stadion va avea minimum 450 de locuri, dintre care 20 vor fi pentru mașini electrice.
Practic, va fi un întreg complex sportiv. În afară de stadionul mare, va fi și un stadion pentru atletism, plus centru pentru copii și juniori cu 10 vestiare.
Un alt detaliu spectaculos: 30% din energia necesară funcționării stadionului va fi asigurată din surse regenerabile, urmând a fi instalate panouri fotovoltaice. Costurile cu întreținerea stadionului vor fi reduse masiv și datorită pompelor de căldură cu propan, unele de ultimă generație.
Popular Articles
- Most read
Publicitate