Nu știu alții cum simt, dar eu unul recunosc că mi se cam făcuse dor de FC Argeș. De un FC Argeș care să fie sus în clasament, ca pe vremurile bune ale lui Dobrin și Cristian ori Jean Barbu și Mutu. Mi-a fost dor de un FC Argeș bun ca pe vremuri. Și a venit timpul renașterii. După doar doi ani de la promovare. După ani buni petrecuți în Liga a 2-a. După nemulțumiri și căderi. Iar renașterea asta e încântător de halucinantă, e ca o gură de oxigen și un aer proaspăt de primăvară într-o perioadă ce seamănă mai mult cu ”iarna vrajbei noastre” la nivel internațional. Andrei Prepeliță a transformat echipa alb-violetă într-una care crede în ea, oricât ar fi de greu. O echipă ce nu cedează niciodată, nici măcar atunci când e condusă. Nici măcar atunci când mai e un minut dintr-un meci și marchează. FC Argeș este din nou acolo unde merită. Sus. În elită. Și dacă o va ține tot așa, nu este exclus ca la final de play-off să ne mai aducă o bucurie: o calificare în cupele europene după 24 de ani. O calificare ce poate fi obținută și dacă FC Argeș ajunge în finala Cupei României.

Probabil că undeva, dincolo de nori, pe terenul de fotbal al îngerilor, Dobrin zâmbește. Și probabil că tot undeva sus zâmbește și George Ziguli, omul care și-a dedicat viața baschetului. Pentru că în primăvara asta FC Argeș strălucește și renaște nu doar în fotbal, ci și la baschet. Echipa masculină de baschet a Piteștiului are o serie formidabilă de nouă victorii în campionat și este pe locul doi în clasament. Și are motive certe să spere la o nouă performanță excepțională la 10 ani după ce a câștigat Cupa României. Pentru că da, se poate. Și mai sus. Și mai mult. Piteștiul e ”fruncea”.

Tweet

• Prev
• Next