spital_c-lung.jpgÎncepând din 6 aprilie 2020, DSP Argeș a început o anchetă epidemiologică la Spitalul Municipal Câmpulung. Până în prezent au fost confirmate drept infectate cu coronavirus 17 persoane: un medic, 9 asistente și 7 infirmiere. Medicul infectat a fost internat, inițial, la Spitalul Municipal Câmpulung, fiind apoi transferat la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș” din București. Medicul a fost externat pe 11 aprilie, fiind declarat vindecat.

În urma anchetei epidemiologice s-a stabilit că au existat două expuneri profesionale și una comunitară. Cea din urmă a venit dintr-o comună din Argeș, de unde evoluează un focar de COVID-19 încă din data de 3 aprilie. Conform DSP Argeș, focarul din comuna respectivă ar fi la orginea infectărilor din Spitalul Municipal Câmpulung. Menționăm că, prin hotărârea CJSU din 3 aprilie 2020, Spitalul Municipal Câmpulung a fost desemnat drept “spital suport pacienți COVID-19 suspecți sau pozitivi.”

DSP Argeș a identificat 43 de cadre medicale și personal auxiliar, din mai multe secții ale Spitalului Municipal Câmpulung, care au fost expuși contactului apropiat la serviciu. Dintre aceștia, 17 cazuri simptomatice au fost confirmate COVID-19, iar 6 au fost infirmate. La 23 de contacți simptomatici, de la care au fost prelevate probe, se ateaptă încă rezultatele finale. Au fost identificați și 42 de contacți apropiați, din familiile celor confirmați drept infectați cu virusul COVID-19, starea de sănătate a lor fiind monitorizată activ.

Toate cazurile confirmate au fost transferate la Spitalul Orășenesc Mioveni. S-a suspendat activitatea pentru 48 de ore în două secții ale Spitalului Municipal Câmpulung, pentru efectuarea curățeniei și dezinfecției. S-a dispus ca personalul medical să fie instruit pentru purtarea echipamentului de protecție individuală la intrarea în fiecare tură.

Prefectul Emanuel Soare a declarat că cei responsabili pentru extinderea infecțiilor în Spitalul Municipal Câmpulung vor fi trași la răspundere, propunând Ministerului Sănătății demiterea lor din funcții.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.