dan-stroe1.jpgPrimarul comunei Bradu, Dan Stroe, transmite un mesaj special la final de mandat vechi și început de mandat nou.

”Dragi brădeni,

Miercuri, 23.10.2024, se încheie oficial mandatul meu pentru perioada 2020 – 2024, și tot atunci voi depune jurământul pentru următorii 4 ani, ca primar al localitații noastre.  

Transparența actului administrativ, sinceritatea și deschiderea către fiecare membru al comunității reprezintă cartea mea de vizită, pe care o prezint demn în fața dumneavoastră, fiind oricând pregătit să răspund pentru fiecare proiect și lucrare în parte. 

În cele ce urmează vă prezint lucrările finalizate, cele aflate în derulare și stadiul acestora, așa cum se prezintă ele, de la momentul alegerilor locale desfășurate în luna iunie 2024 până în prezent, precum și lucrările ce urmează a fi demarate în perioada imediat următoare.

Au fost finalizate obiectivele:

- Modernizare drum local Str. Pinului

- Modernizare drum local Strada Triumf

- Alei pietonale Lac Strada Buna Vestire

- Extindere rețea iluminat public

- Foraj vertical și fântână publică lac Militărești (acesta va fi sfințit de Bobotează)

- Amenajare trotuar între strada Buna Vestire și Strada Cicoarei

- Modernizare drum local Strada Cireșului (acces în DN65B)

- Lucrări de reabilitare la Școala Mihai Eminescu pentru obținerea avizului de securitate la incendiu.

- Modernizare Strada Busuioc (prin programul Anghel Saligny)

- Modernizare Aleea Busuioc (prin programul Anghel Saligny)

- Modernizare Strada Crivăț (prin programul Anghel Saligny)

- Modernizare Strada Gutuiului (prin programul Anghel Saligny)

- Modernizare Strada Margaretei (prin programul Anghel Saligny)

- Modernizare Strada Matei Gabriel (prin programul Anghel Saligny)

- Modernizare Strada Cireșului (prin programul Anghel Saligny)

În curs de finalizare:

- Amenajare trotuar între Valea Geamăna și Pasarelă DN65B pe strada Principală (partea dreaptă) – finalizată în proporție de 80%

- Amenajare trotuar Strada Gării (lucrare cu termen de execuție de 2 ani) – finalizată în proporție de 80%

- Amenajare loc de joacă și loc fitness – zona Lacului Ilma – finalizare preconizată la data de 15.11.2024

- Modernizare drum local Strada Panduri – urmează să fie turnat al doilea strat de asfalt – finalizată în proporție de 90%

Au început lucrările de amenajare a canalizării pluviale pe Strada Andrei Alexandru și pe Strada Medeleni, aceasta din urmă urmează să fie modernizată prin asfaltare după amenajarea canalizării pluviale.

 Lucrările de amenajare a canalului pluvial de pe strada Valea Geamăna sunt executate la stadiul de 40%. S-au înregistrat întârzieri datorate furnizorului de tuburi din beton dar și din cauza decontării cu întârziare a sumelor facturate de constructor către Ministerul Dezvoltarii, această lucrare fiind finanțată prin programul Anghel Saligny.

Continuă lucrările de modernizare a străzilor prin programul Anghel Saligny, după cum urmează:

- Aleea Rozelor – urmează turnarea primului strat de asfalt

- Strada Fragilor – urmează turnarea stratului 2 de asfalt și finalizarea lucrărilor

- Strada Frasinului – urmează turnarea primului strat de asfalt

- Strada Gladiolei – urmează turnarea stratului 2 de asfalt și finalizarea lucrărilor

- Strada Mărgăritar - urmează turnarea primului strat de asfalt

- Strada Mesteacănului - urmează turnarea primului strat de asfalt

- Strada Nucului - urmează turnarea primului strat de asfalt

- Strada Violetelor - urmează turnarea primului strat de asfalt

- Strada Medeleni – au fost începute lucrările pentru modernizare

- Strada Andrei Alexandru - au fost începute lucrările pentru modernizare

‼️ Lucrări ce vor fi demarate:

- Lucrări de betonare a malurilor, asemeni celorlalte lacuri ce deja au fost amenajate – Lac Militărești

- Lucrări de amenajare a unei zone de recreere și promenadă, ce vor include montarea unui foișor și amplasarea de băncuțe, în zona lacului de pe Strada Buna Vestire

Vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijin, și vă asigur de faptul că și în acest nou mandat împreună cu echipa mea, vom continua dezvoltarea localității noastre!”, transmite primarul Dan Stroe. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.