- Friday, 20 September 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 292
Orice exercițiu comercial pe raza municipiului Pitești trebuie să se desfășoare cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În acest sens polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești întreprind zilnic acțiuni, în scopul prevenirii și eradicării tuturor faptelor de comerț neautorizat.
Ca urmare a verificărilor, în perioada 16 – 20.09.2024 au fost aplicate un număr de 9 sancțiuni contravenționale, conform actelor normative în vigoare și aplicate 5 măsuri complementare de suspendare a activității de alimentație publică (servire băuturi), în mai multe săli de jocuri electronice de pe raza municipiului Pitești, conform O.G. nr. 99/2000, pentru lipsă autorizație emisă de autoritatea publică locală, în conformitate cu prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.
Totodată, polițiștii locali din cadrul serviciului, cu atribuții specifice în protecția mediului și în domeniul disciplinei în construcții și a afișajului stradal au efectuat peste 100 de verificări în perioada menționată fiind aplicate un număr de 15 sancțiuni contravenționale pentru depozitarea deșeurilor menajere în afara platformelor de gunoi, cât și pentru efectuare de lucrări de construcții fără a deține autorizație cf. Legii nr.50/1991, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 17.800 lei.
Popular Articles
- Most read
Publicitate