- Wednesday, 10 July 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 187
Meteorologii anunță că miercuri va fi caniculă în toată țara, majoritatea regiunilor aflându-se sub avertizare cod galben, inclusiv județul Argeș.
Nouă județe și Capitala se vor afla sub avertizare cod portocaliu.
”Valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi de 33...37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală”, conform ANM.
Județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum și în municipiul București se vor afla sub avertizare cod portocaliu.
”În județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum și în municipiul București valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37...39 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală)”, este mesajul meteorologilor. Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.
Popular Articles
- Most read